attachmentparenting.ro/forum

Forumul romanesc de attachment parenting

Site Logo

Acum este Vin Mar 29, 2024 11:57 am

Ora este UTC+02:00 UTC+2




Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 27 mesaje ] 
Autor Mesaj
 MesajScris: Dum Feb 03, 2008 12:37 pm        Subiectul mesajului: "Lasă-l să plângă, ai să vezi că-i trece!" 
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 11:25 am
Mesaje: 8177
"Lasă-l să plângă, ai să vezi că-i trece!"

"Lasă-l să plângă, ai să vezi că-i trece!" Acest sfat este repetat părinţilor constant cu mesajul implicit că a răspunde plânsului copilului înseamnă a-l răsfăţa, înseamnă a-l învaţa să plângă ori de câte ori vrea să obţină ceva...Dar cine a spus-o?


"Nu cedaţi plânsului copilului vostru deoarece acesta e doar un şantaj afectiv." Prin această replică se încearcă dezorientarea părinţilor care, instinctiv, atunci când copilul plânge, simt că acesta are nevoie de ei orientându-se către copil şi încercând să înţeleagă de ce plânge. Sau, potrivit unora, plânsul unui copil e acceptabil doar în anumite momente şi doar dacă acesta are anumite cauze. Unele teorii "psihologice" golite de sentimente afirmă că plânsul nu ar fi altceva decât un şantaj afectiv pe care copilul îl foloseşte pentru a-şi manipula părintele şi a obţine de la el ceea ce doreşte şi, de aici, a răspunde plânsului unui copil este greşit deoarece s-ar încuraja copilul să plângă din nou pentru a-şi atinge scopul. "Lasă-l să plângă că-şi întăraşte plămânii" e unul din îndemnurile pe care nu rareori încă le mai auzim. Iar acestui îndemn i s-ar putea răspunde: "dacă plânsul e benefic plămânilor, atunci şi sângerarea e benefică venelor".
Alte teorii reuşesc să afirme într-o manieră inextricabilă că plânsul e o nevoie care se cere a fi respectată lansând şi îndemnul să nu se intervină în scopul de a linişti plânsul copilului deoarece totul s-ar constitui într-o violenţă la adresa copilului care are "nevoie" să se descarce emotiv. Dar cum s-a ajuns aici? Ideea ca există plâns fără motiv sau ca a plânge poate să fie o exigenţă sunt în realitate două construcţii artificiale create cu scopul de a nega evidenţa, aceea că plânsul exprimă o nevoie, o suferinţă la care trebuie să se răspundă. Într-un articol deosebit aparţinând lui Jan Hunt sunt expuse 10 motivepentru care e bine să se răspundă plânsului unui copil. Citez una din frazele sale: " În orice circumstanţă, cu cât o persoană are mai mult nevoie de ajutor, cu atât are nevoie mai mult de compasiunea, atenţia şi asistenţa noastră"
Toţi cei trei factori sunt necesari pentru un răspuns adecvat: a răspunde doar la cauza fizică declanşatoare a plânsului e doar o soluţie tehnică, lipsită de iubire, pe care o poate oferi chiar şi un robot. E posibil să fii atent şi empatic fără ca în acelaşi timp să oferi o asistenţă concretă (de ex alăptându-l, ţinându-l în braţe sau ajutându-l să adoarmă) ? A fi prezent fără a te lasa implicat, a-i spune copilului "sunt aici", dar fără a-l mângâia, aşa cum anumiţi teoreticieni le sugerează părinţilor, e o contradicţie, e ca şi cum ai spune "fiţi afectuoşi într-o manieră detaşată", care se constituie într-un paradox periculos care riscă să dezorienteze, să-i introducă pe parinţi în confuzie.


Există plâns ilegitim?

Ideea că a răspunde plânsului poate să încurajeze copilul să plângă din nou se naşte din convingerea că plânsul este unul din comportamentele care deranjează şi deranjează fără motiv, comportament care se cere descurajat evitând "premierea" copilului cu un răspuns. Dar, în definitiv, întrebarea e: copilul are sau nu are dreptul să plângă pentru a-şi manifesta un disconfort şi a cere ajutorul? Dacă ar fi să ne ghidăm după unii experţi s-ar putea spune că plânsul este nelegitim doar dacă nu discutăm despre acel plâns specific orariilor mesei. Şi, în definitiv, chiar dacă a răspunde plânsului unui copil înseamnă a-l premia, a-l încuraja să recurgă la plâns din nou şi din nou atunci când are nevoie de noi nu poate să fie decât benefic, plânsul fiind un instrument eficient menit să atragă atenţia şi e corect ca un copil să se poată baza pe acest semnal atunci când toate celelalte metode de atragere a atenţiei au fost sortite eşecului.

Un alt element de reflectie e ca plânsul deseori e un semnal tardiv de cerere a ajutorului la care copilul recurge atunci când toate celelalte tentative de a comunica au eşuat. Iată că o metodă menită să nu încurajeze plânsul copilului este aceea de a răspunde copilului la primele manifestări de disconfort pe care acesta le lansează, astfel copilul va fi încurajat să caute să folosească metode mult mai subtile, rafinate într-un mod mult mai articulat, în loc să recurgă la semnalul neplăcut pe care-l constituie plânsul şi cu care în mod natural copilul este dotat. Şi totusi, acest răspuns competent al parinţilor, acela de a răspunde semnalelor lansate de copil, este, în mod sistematic, descurajat, "specialiştii" propunând persperctive dintre cele mai descurajante pentru viitoarea personalitate a copilului.

Cu toate avertismentele pe care părinţii le primesc, adesea, aceştia nu se conformează indicaţiilor luând în braţe copilul pentru a-l încuraja, dar după aceasta se simt vinovaţi deoarece li s-a spus că micuţul riscă să crească răsfăţat. Sau în alte situaţii, când copilul lansează nevoia de a fi auzit, parinţii au reţineri în a răspunde copilului rămânând blocaţi în faţa acestuia pentru ca în timp să se înregistreze o anulare a sentimentelor şi instinctelor părinţilor. Instinctul dictează fiecaruia în mod clar. Un copil care plânge comunică tempestiv o urgenţă provocând în părinte o nevoie stringentă de a răspunde plânsului acestuia. Parinţii care au fost intimidaţi, alarmaţi de previziunile sumbre ale unora în ipoteza răspunderii la plânsul copilului încearcă sentimente terifiante de angoasă, uneori ajungând să plângă şi ei simţind acest comportament ca fiind unul profund lipsit de naturaleţe.


Dar aceşti "experţi" care vorbesc despre ceea ce un părinte trebuie să facă atunci când copilul plânge rar se ocupă şi de sentimentele care se nasc la auzul plânsului unui copil. Mai rău, uneori vorbesc doar pentru a-l acuza de slăbiciune, pentru a-l critica, deoarece a încalcat una dintre liniile educative sau intervin pentru a-i impune impermeabilitate la emoţiile care se nasc în el în momentul în care îşi vede copilul lăsat pradă disperării. E posibil ca natura să fi greşit într-atât încât să doteze copilul cu un comportament specific atât de greşit, deranjant pentru el şi pentru cei care-i sunt aproape? Ce-i împinge pe aceşti "experţi" să descalifice acest mecanism atât de eficient pus la punct de milioane de ani de evoluţie?

Nu autarhiei emotive!

Plânsul copilului e un argument puternic care ne sensibilizează în profunzimea noastră deoarece şi noi am fost copii şi noi am plâns şi adeseori încă plângem. Plânsul e unul din semnalele cele mai dramatice cu care o fiinţă umană a fost dotat pentru a semnala un stadiu de necesitate. Deoarece suntem o specie socială, posedăm un instrument care naşte în mod imediat şi intens o reacţie empatică faţă de cei similari nouă în căutarea unui ajutor. Foarte probabil, în condiţii naturale, fiinţele umane, adulţii şi copiii, au puţine motive pentru a plânge deoarece trăiesc în strâns contact unii cu alţii, iar dacă se naşte o problemă aceasta se observă cu mult înainte ca o persoană să ajungă la o asemenea disperare care să-i provoace plânsul.
Dar ce se întamplă în societatea noastră? Societăţii noastre îi e frică de un adevăr simplu, acela că suntem dependenţi emotiv unul de celălalt. În societatea noastră s-ar vrea ca fiecare să trăiască autonom din punct de vedere emotiv, fără a acuza nevoia de sprijin şi refugiu în braţele confortante ale celui de lângă noi. Este vorba despre un delir al omnipotenţei, dar această autarhie emotivă ne este propusă şi deseori impusă încă din primele momente de viaţă. Cererea de ajutor, confort şi atenţii a copilului este percepută ca o încercare a acestuia de a ne scoate din izolarea emoţională pe care am învaţat fiecare dintre noi s-o căutam, s-o apăram. Astfel sunt educaţi copiii să nu plângă, astfel copiii sunt învăţaţi să înghită nodul pe care-l au în gât, astfel sunt învăţaţi să se descurce singuri. Se induce copilului ruşinea de propria sa "slăbiciune" (şi de ce ar trebui să fie o ruşine?), şi astfel copilul învaţă să ascundă plânsul cu toate nevoile ce stau la baza acestuia. Şi totuşi plânsul rămâne neascultat până când copilul renunţă să utilizeze acest instrument puternic înnăscut deoarece a devenit inutil. Atunci într-adevăr plânsul devine doar o descărcare fizică, un factor de stres în plus care e bine să fie evitat.

Să încercăm să reflectăm şi asupra faptului că noi suntem crescuţi într-o astfel de societate, într-o astfel de ideologie pentru ca pe urmă să ne întrebăm de ce plânsul unui copil naşte în noi o asemenea conturbare emotivă.

Într-un anumit plan este un fapt cu totul natural: noi răspundem simplu la un semnal de alarmă recurgând rapid la calmarea plânsului. Şi nu pentru a înabuşi plânsul, ci pentru a îndeparta cât mai curând posibil motivul disconfortului, angoasa pe care plânsul îl semnalează. Atât doar ca societatea în care trăim consideră plânsul un comportament negativ şi deci plânsul copilului nostru în ochii societăţii e un semn care indică faptul că am greşit ca părinţi în a obţine un individ "matur" şi "autonom". Sau ne-a convins că între părinţi şi copii e totul o chestiune legată de putere şi atunci copilul care plânge nu mai e o fiinţă care cere ajutorul nostru în virtutea slăbiciunii şi dependenţei sale faţă de noi, ci micul despot care vrea să "comande" sau "manipuleze". Aceste prejudecăţi se repetă constant încât am încetat de multe ori să le mai vedem absurditatea.

Şi ce se întamplă pe urmă dacă noi înşine atunci când am fost la rândul nostru copii am fost condiţionaţi în a nu da credit plânsului nostru? Am îngropat totul şi iată că plânsul copilului nostru readuce în noi dureri înăbuşite, exploziile noastre de ură reprimate. Ne simţim angoasaţi, nervoşi peste masură, dar cineva sau ceva ne-a învăţat că a plânge nu funcţionează, ne-a convins că a plânge e lipsit de orice bun simţ, ne-a făcut să uităm că în spatele oricărui plâns e un motiv, o nevoie. Şi atunci iată de ce simţim că mai întâi şi mai întâi să facem să înceteze acel plâns. Şi astfel ne angajăm în găsirea diferitelor strategii pentru a-i distrage atenţia în orice manieră copilului. Pe urmă există un alt nivel, care nu se vrea egoist, dar care poată să devină dat fiindcă tot ceea ce ne-a fost indus în credinţele noastre e că trebuie să se descurce singur şi că ajutorul reciproc e periculos, putând să creeze dependenţe. Şi tocmai pentru că la nivel inconştient recunoaştem plânsul pentru ceea ce este, ca fiind o cerere de ajutor a celui care are nevoie de noi, plâns care ne induce o stare de anxietate şi pe care am dori să nu-l mai auzim niciodată. Ideea că cineva depinde atât de mult de noi pentru satisfacerea bunăstării sale e angosantă, e o imensă responsabilitate şi apare percepută în societatea noastră ca o imensă piedică în loc de a fi percepută ca element de forţă la nivel de grup.


În fine, e un bine sau nu să permiţi plânsul eliberator?

Pentru a răspunde acestei întrebări e necesar să ne interogăm atunci când intervenim răspunzând plânsului copilului de ce răspundem acestui plâns, care fiind obiectivele noastre. Adică, e cel de a merge în întâmpinarea satisfacerii nevoii pe care plânsul o exprimă sau a merge în întâmpinarea nevoii noastre de a nu ne simţi distruşi de efectul devastator şi ameninţător pe care plânsul copilului îl are în noi? Copiii, în general, semnalizează destul de clar nevoile lor. A-i alăpta sau a-i lua în braţe de foarte multe ori e suficient pentru a-i mulţumi şi atunci de ce sa le spui parinţilor să n-o facă, de ce să-i induci pe părinţi într-o confuzie spunându-le că mai întâi e necesar să înţeleagă motivul plânsului copilului pentru ca ulterior să răspundă? Dacă mama oferă sânul copilului sau braţele sale şi copilul nu le vrea atunci e foarte probabil că pruncul are nevoie să se descarce şi o face într-o manieră cât se poate de transparentă. Ca de obicei, indicaţiile sunt complicate doar atunci când devin reguli abstracte, dar în concretul cotidianului nostru mamele, în general, ştiu foarte bine să se adapteze alăptând copilul, îmbrăţisându-l sau respectând pur şi simplu furia sa stându-i simplu alături, iar acesta este mult diferit de a vrea să se înceteze plânsul distrăgând copilului atenţia. A distrage atenţia (propunând ceva complet străin situaţiei) înseamnă a nega, dar a oferi sânul, braţele, inima nu este negare, ci consolare şi nu e nimic greşit în această abordare.
Cred că descărcările emotive prin plâns sunt un mod sănătos de restabilire a echilibrului creat de o precedentă situaţie patologică. Noi, adulţi care am reprimat plânsul, avem uneori nevoia să ne descărcăm, exteriorizând ce a fost blocat pentru foarte mult timp. Iar în procesul deblocării o persoană poate chiar să se exprime prin plâns (dar acesta nefiind unicul mod). Dacă copilul a avut o naştere traumatică, o mare frustrare sau este suferind în timp ce noi nu putem să facem nimic (se întamplă, trebuie să ne resemnăm realizând că nu suntem omnipotenţi!) şi trebuie să se descarce o va face de bunăvoie plângand în braţele mamei şi e natural că noi simţim în cazul acestor episoade de plâns inconsolabile că lucrurile merg înspre bine, că ceea ce se întamplă nu este indicatorul că ar fi ceva greşit în noi sau în copilul nostru. Deci să nu raţionalizăm aceste situaţii proiectând diferite consecinţe consacrate ca mituri ale "pervertirii" copilului ale acestui gest simplu, firesc, ci să facem ceea ce instinctul şi inima ne-o cer, să îl luăm în braţe, să îl punem la sân, iar el se va abandona fericit în braţele noastre. Iar fericirea, poate e necesar să aducem aminte, nu a facut rău nimănui niciodată.

Artiocol apartinand Antonellei Sagone (psiholog, consulent in alaptareIBCLC, docent cursuri UNICEF, co-redactor a revistei stiintifica medicala"L'Allattamento Moderno"), tradus si publicat cu acordul acesteia.

_________________
Imagine

Imagine

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Feb 04, 2008 4:18 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Joi Ian 24, 2008 3:50 pm
Mesaje: 424
Localitate: Cluj-Napoca
Gazzella, am citit ieri relativ in viteza articolul. Nu am tras nici o concluzie, poate era din cauza vitezei. L-am recitit azi si mi-am pus ceva semne de intrebare: dar daca nu e bine ce fac? Cred ca trebuie sa-l mai citesc de cateva ori. Oricum multumim pt.el.


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Feb 04, 2008 6:51 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:33 pm
Mesaje: 2362
Site web: http://www.sling.ro, www.poarta-ma.blogspot.com
Localitate: bucuresti
mariana pai ideea e ca daca intr-adevar exista acele plansuri de eliminare a tensiunii nu-i un lucru tocmai ok pt un copil. pt ca asta inseamna multe frustrari adunate. pe care, in mod normal, copilul ti le semnalizeaza cumva la momentul la care apar. daca ele nu sunt bagate in seama, nu sunt rezolvate in mom in care apar, atunci se acumuleaza si explodeaza la un mom dat. mai important decat sa ii acorzi posibilitatea sa planga alaturi de tine este sa receptionezi semnalele initiale si sa nu lasi sa se ajunga la acest plans de descarcare

_________________
Poarta-ma!

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Mar Feb 05, 2008 2:26 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Joi Ian 24, 2008 3:50 pm
Mesaje: 424
Localitate: Cluj-Napoca
Diana, bine ca m-ai "luminat". O sa ma stradui sa lucrez in acest sens. Dar daca uneori e greu? Uite un exemplu de frustrare provocata chiar de mine, zilele trecute: dupa 45 de min in care se da pe leagan eu toata-s numai apa ca sta acolo demult si tare as mai vrea sa umble, sa se miste. Asta deoarece e tare, tare sensibila si se raceste des si ma gandeam ca ce reci ii sunt piciorusele, caci si mie imi erau de cand stateam pe loc . Si ma gandesc ca daca sta asa mult pe loc, o ia frigul. Deci dupa 45 de min(pe ceas) am luat-o jos cu forta. Si a plans. Mult, vreo 1-2 min, mie mi s-a parut mult. Dar in prealabil ii spusesem ca mai stam putin, ne plimbam, apoi ne mai dam iarasi. Zicea da, dar cand o intrebam vii jos? zicea nu, mai vreau. Si-am tot stat, si i-ar i-am spus ca mai stam putin , deci am tot pregatit-o pt coborat. Voi ce-ati fi facut? Stiu ca nu din cauza leaganului ci a unui virus e acum cu febra, racita cobza. Dar asa e ea , ft sensibila si eu ft stresata pe tema asta. Sau de multe ori vrea s-o ridic la geam sa vada diverse. I-am pus scaunel la bucatarie su urca pe el, la living avem usa cu geam spre balcon si vede si de acolo dar la dormitor e mai sus geamul iar mijlocul meu doare rau de tot de 2 ani. Asa ca-i spun ca nu pot s-o ridic aici (mi-a recomandat medicul ) si-mi pare rau. Sigur si ei. De imbratisat nu e o problema, ma aplec eu la ea, nu duce lipsa. Si-ar mai fi.... mananca sapun si n-o las, toata ziua is cu ochii pe ea si-i tot spun sa nu bage aia in gura si nici aia si nici aia....(aia= aproape tot ce prinde) tot din cauza frecventei imbolnavirilor la noi . Si chiar ca ar mai fi. As vrea sa am rabdarea si seninatatea si bucuria pe care le are kmn si multe altele care scrieti pe aici. Dar va mai citesc si incerc sa ma inspir, sa ma molipsesc sa prind putere de la voi.


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Feb 06, 2008 12:18 am        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:33 pm
Mesaje: 2362
Site web: http://www.sling.ro, www.poarta-ma.blogspot.com
Localitate: bucuresti
mariana, ia incearca un pic sa te pui in locul ei. cand faci ceva ce iti place f mult, mult mult, nu uiti parca de tot? nu te trezesti ca esti prinsa intr-o discutie interesanta si cand se termina zici...mama,,,nici nu mi-am dat seama ca e asa frig/cald afara..pur si simplu te simti bine si..gata! sau cand nici nu iti dai seama cum a trecut timpul? cand faci ceva care 'te prinde' si realizezi ca n-a trecut un sfert de ora ci 3? plus ca tu stai pe loc cu picioarele pe jos, ea e in leagan, fericita, se gandeste la ale ei... din pacate solutii nu iti pot da, inca lucrez si eu la asta, dar te pot ajuta sa o intelegi, sa vezi lucrurile prin prisma ei, si automat iti va fi mai usor.

_________________
Poarta-ma!

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Joi Feb 07, 2008 1:57 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat
cartonas rosu
cartonas rosu

Membru din: Dum Ian 20, 2008 5:35 pm
Mesaje: 228
Localitate: bucuresti
Am citit si eu despre acest plans de descarcare, ca mama trebuie sa-l identifice, si ma gandeam ca nu stiu eu s-o fac, la Karo n-am observat inca acest tip de plans.


Sus
   
 
 MesajScris: Joi Feb 07, 2008 8:42 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Mie Ian 23, 2008 3:06 pm
Mesaje: 847
Localitate: Coburg, Germania
conceptul de "plans de descarcare" poate fi unul vindecator atata timp cat ajuta o mama aflata in impas emotional sa se re-indrepte spre copil, sa-i acorde incredere si sa-i fie aproape .... poate fi un concept util atata timp cat nu incurajeaza o mama sa "lase copilul sa planga ca sa nu se rasfete" ... si idei de genul asta.

eu personal nu sunt de acord cu "plansul de descarcare" fiindca pe undeva ma indoiesc ca exista ... ma indoiesc ca este in sine un plans necesar, util ... cel putin nu la varste foarte mici. nou-nascutul traieste intr-un prezent continuu, pentru el nu exista trecut, viitor. o durere de acum 30 de minute ... daca a fost indepartata, pentru el nu mai exista, nu mai ramane decat confortul de moment.

de ex. mama alapteaza, schimba scutecul si pune copilul sa doarma si iese din camera "sa se invete sa doarma singur si neleganat". copilul plange ... plange tare, isi aude propriul plans, propria voce ... nu simte decat dor dupa mama, dupa caldura si sentimentul de siguranta, intreaga lui fiinta nu este decat dor si strigat. mama revine, ia copilul in brate, acesta se calmeaza, simte cladura corpului, isi gaseste locul, totul e perfect. durerea si tristetea dinainte nu mai sunt, nu mai exista pentru el. in acest context teoretic, stresul nu se acumuleaza spre a exploda mai tarziu. accesele de plans nu se datoreaza decat disconfortului de moment. cel putin la varste mici.

insa conceptul acesta de "plans de descarcare" este de ajutor multor mame, fiindca le reda cumva incredere in ele ca mame, pot accepta plansul copilului mai bine si il pot "citi" asa cum este. unele mame ajung din presiuni externe sa se fereasca de ideea de a avea un copil "rasfatat" si se pot panica cand copilul se comporta ca un "rasfatat". la fel de angoasanta dar in polul opus poate fi si ideea "nu trebuie sa las copilul sa planga". a evita plansul cu orice pret poate fi la fel de daunator cu a prelungi inutil plansul.

dupa cum vad eu acum, plansul este o modalitate de comunicare si e bine sa fie privita si acceptata ca atare. unii copii aproape nu au nevoie sa planga pentru a comunica, dar altii folosesc mai des aceasta modalitate. nu cred ca e corect sa judecam acum dupa cantitatea de plans daca copilul este mai bine sau mai rau ingrijit de catre mama ... calitatea relatiei mama-copil atarna mai greu.

nemora, nici eu nu am observat la copilul meu acest tip de plans. nici cand era sugar, nici acum. cand se da cu fundul de pamant si adoarme in final in suspine ... stiu sigur de unde vine. ori nu vreau sa cumpar vreo masinuta urata, ori nu vreau sa stau sa ma uit cum se tavaleste el intr-o balta de noroi timp de 2 ore, ori nu vreau sa-i dau numai inghetata de 3 ori pe zi, ori nu vreau sa luam apa de la robinet cu paharul si sa o varsam in sufragerie pe covor .... :D deci ai inteles ideea, oricum as da-o, tot eu sunt de vina, nu stresul cotidian ... 8-|

dar mai sunt si factori externi pentru plans in suspine, de exemplu pisica vecinei care nu vrea nici in ruptul capului sa vina la noi in casa ... 8-| ... bine daca analizam putin situatia, tot eu sunt de vina fiindca as putea sa cumpar o pisica si pentru noi, eventual identica cu a vecinei ca si colorit si obiceiuri ... :P

la varsta asta, la 2 ani, crizele de plans nu arata decat ca am un copil hotarat, stie bine ce vrea, intelege situatiile prin care trece (altfel nu ar plange, nu s-ar manifesta). faptul ca nu-i pot indeplini toate dorintele face parte din viata mea, a adultului, in care el incet incet se integreaza ... eu nu pot decat sa fiu alaturi de el, sa-l asigur ca dorintele lui sunt bune, sunt frumoase, ca ceea ce simte nu e gresit sau nepotrivit ... ci doar ca eu in acest moment nu pot indeplini.

am trecut de faza in care simteam ca am esuat ca mama, daca gabriel plange cand ii spun ca trebuie sa plecam de la locul de joaca. exagerand un pic, pot sa spun ca ma bucur ca plange, ca-mi comunica ce simte, asa pot sa stiu si eu cat de mult i-a placut ... si cat de mult o sa se bucure maine cand o sa-mi fac timp din nou sa vin cu el la locul de joaca :D .

si astept ziua in care o sa invete conceptul de "maine", sau "mai tarziu" :D ... desi nu sunt sigura daca nu cumva il stie deja 8-| . cand e vorba de spalat pe cap ... raspunde invariabil "mai tarziu". :|

_________________
Imagine

Imagine

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Vin Feb 08, 2008 11:58 am        Subiectul mesajului:  
Neconectat
moderatoare
Avatar utilizator

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:33 pm
Mesaje: 2362
Site web: http://www.sling.ro, www.poarta-ma.blogspot.com
Localitate: bucuresti
flori, :floarealbastra:

_________________
Poarta-ma!

Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Feb 18, 2008 12:13 am        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Joi Ian 24, 2008 3:50 pm
Mesaje: 424
Localitate: Cluj-Napoca
Sa stiti ca de cand am scris aici cum plange pustoaica mea, mai ales noaptea, situatia nu s-a repetat. Poate m-am schimbat si eu putin, las mai mult de la mine (noroc cu voi :ja: ), apoi si ea s-a schimbat putin: cand vrea ceva si e impiedicata foarte repede "maraie" ca sa zic asa. Si maraitul asta te face sa renunti, e puternic, adica ea reuseste sa cam face ce vrea. Si pe sotu il dezarmeaza cu asta. Si face multe: isi cara scaunul prin toata casa si se catara cam peste tot si .... in fine, incetatul plansului cred ca e un semn bun.

_________________
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Mie Iun 18, 2008 10:16 pm        Subiectul mesajului:  
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mie Ian 23, 2008 11:03 pm
Mesaje: 3512
Localitate: St. Mard, France
nici nu aveti idee ce bine mi-ati facut cu aceste mesaje despre plinsul copiilor :floarealbastra:
si la subiect
http://www.awareparenting.com/
http://www.awareparenting.com/articles.htm
http://www.awareparenting.com/timeout.htm
(eu le-am citi doar pe cele traduse si in franceza :oops: )


Sus
   
 
 MesajScris: Joi Iun 19, 2008 1:03 am        Subiectul mesajului:  
Neconectat

Membru din: Vin Ian 18, 2008 4:45 pm
Mesaje: 1169
Yahoo Messenger: neacsu_ac
Localitate: Cluj Napoca
gazzella, baiu-i ca multe mamici inteleg plansul nou-nascutilor "defectuos"-pentru relatia lor: ca nu se satura - le dau lapte praf; ca are colici - le dau picaturi; sau pur si simplu "nu-l pot auzi" si atunci le dau suzeta sau le distrag atentia cu jucarii/carusele sau alte cele.
flori, are mult sens ceea ce spui. Ni se intampla si noua, cu Eliza. Dar eu de multe ori inteleg "motivele" ei de plans si ca mici pretexte, adica isi plange si alte suparari, odata cu motivele aparente.
Mai vorbim, ca-i tarziu.

_________________
Claudia,
mamica pentru
Imagine
si
Imagine


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Mar 14, 2011 11:20 am        Subiectul mesajului: Re: “Lasa-l sa planga, ai sa vezi ca-i trece" 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mie Ian 26, 2011 5:50 pm
Mesaje: 1010
Yahoo Messenger: floilasc
Localitate: Bucuresti
Vine si eu cu o intrebare (stiu ca s-a scris mult pe tema asta, am citit si eu cat am putut, nu de ajuns se pare) ce ma fac? gresesc eu? Sasha nu sta decat in brate .... nu ma deranjeaza, il tin, de opt luni asta fac, dar nu pot sa ii fac nic de mancare, i.e. un mar copt/o branzica , nimic nimic nu pot sa fac, nici dus, nici sa mananc, nimic. Are momente cand ma lasa, 10 minute sa zicem. Sunt convinsa ca nu am putut exprima tot ce simt dar sunt un pic debusolata, cat o sa tina faza asta :-S de parca exista retete ..... intreb si eu
Nu pot sa il tin in sling cand fac dus, si sunt momente cand, DA, vreau sa fac un dus inainte de a iesi afara cu el :(
Cand il asez in carucior, LANGA MINE, zici ca ia foc

_________________
Imagine
Imagine
''I've learned that I still have a lot to learn. I've learned that people will forget what you said, people will forget what you
did, but people will never forget how you made them feel'' Maya Angelou


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Mar 14, 2011 12:37 pm        Subiectul mesajului: Re: “Lasa-l sa planga, ai sa vezi ca-i trece" 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Sâm Mar 27, 2010 7:41 pm
Mesaje: 2495
Localitate: pe frontul de vest:)
Flo, cam la fel a fost si la noi, mai ales in perioada aia, cand apare anxietatea de despartire. cat eram singura nu faceam NIMIC pt casa, doar stateam cu ea...la calculator 90% din timp cu ea in brate. ma bucram ca apucam sa bag ceva in gura 8-} dar norocul meu este ca sotul meu vine acasa maxim la 2, asa ca dupa ce apare el eu ma exercit in bucatarie..sau el, in functie de dispozitie.

dus fara nicio rusine spun ca nu fac zilnic, ma spal unde trebuie si gata...dar eu fac glume ca stau la tara, eu un oras mic, mai multe case decat blocuri, no stress sa fiu ca scoasa din cutie :D ma rog, parul e buba, ala ma streseaza ca nu apuc sa-l spal cat de des as vrea :-S

_________________
Imagine
http://jurnaldespreiubire.blogspot.com/


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Mar 14, 2011 4:00 pm        Subiectul mesajului: Re: “Lasa-l sa planga, ai sa vezi ca-i trece" 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mie Ian 26, 2011 5:50 pm
Mesaje: 1010
Yahoo Messenger: floilasc
Localitate: Bucuresti
mira scrie:
Flo, cam la fel a fost si la noi, mai ales in perioada aia, cand apare anxietatea de despartire. cat eram singura nu faceam NIMIC pt casa, doar stateam cu ea...la calculator 90% din timp cu ea in brate. ma bucram ca apucam sa bag ceva in gura 8-} dar norocul meu este ca sotul meu vine acasa maxim la 2, asa ca dupa ce apare el eu ma exercit in bucatarie..sau el, in functie de dispozitie.

dus fara nicio rusine spun ca nu fac zilnic, ma spal unde trebuie si gata...dar eu fac glume ca stau la tara, eu un oras mic, mai multe case decat blocuri, no stress sa fiu ca scoasa din cutie :D ma rog, parul e buba, ala ma streseaza ca nu apuc sa-l spal cat de des as vrea :-S

imi place sa incep cu ''deci'', asa, la misto.... DECI: m-am linistit, nu sunt bolnava si nici unica si irepetabila :))
muahhhhhhhhhhhhhhhh

_________________
Imagine
Imagine
''I've learned that I still have a lot to learn. I've learned that people will forget what you said, people will forget what you
did, but people will never forget how you made them feel'' Maya Angelou


Sus
   
 
 MesajScris: Lun Mar 14, 2011 7:18 pm        Subiectul mesajului: Re: "Lasă-l să plângă, ai să vezi că-i trece!" 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mie Feb 04, 2009 9:47 am
Mesaje: 1618
Site web: http://madimih.blogspot.com/
Localitate: Cimpulung Moldovenesc
O, nu, flo, nu esti anormala. Si nici copilasul. Asta-i perioada in care se intampla ce povestesti tu, cand copilul nu suporta sa vada ca mama face ceva ce nu-l are pe el ca centru de interes.
Se amelioreaza cand incepe sa-si gaseasca alte preocupari, cand incepe sa se deplaseze, sa exploreze pe cont propriu, fara a mai simti nevoia de a se agata de mama

_________________
Imagine

Imagine

http://madimih.blogspot.com/


Sus
   
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 27 mesaje ] 

Ora este UTC+02:00 UTC+2


Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 21 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România