extraordinar articolul!
deseori incerc sa-mi amintesc de interiorul meu din vremea copilariei, incerc sa mai simt ca atunci, sa ma bucur de toate lucrurile ca atunci si rareori imi gasesc linistea, starea necesara pt a o face. si este, intr-adevar, pacat pt mine ca ma las purtata in iuresul "evenimentelor, al treburilor de adulti", care, daca le privesc cu detasare, realizez ca sunt niste preocupari atat de efemere, de putin importante in esenta - sa-mi platesc darile la timp, serviciul meu si ideea de cariera, serviciul nesigur al sotului, ce-a zis ala, ce-a zis aia, ce-o sa fac eu, cum sa-l ajut mai mult pe stefan, in ideea concurentei sociale, sa faca fata, sa fie apreciat, sa nu i se intample ceva rau etc.
mult timp si energie irosite, lucruri pierdute, pe care nu le mai poti face retroactiv, lucruri bune pe care as fi putut sa le fac si nu le-am facut.
si printre toate grijile mele, unele mai intemeiate decat cele de sus, ma lupt cu mine insami, sa-mi fac viata mai buna mie, lui stefan, sotului si restului.
de mult timp imi storc creierii cautand solutii pentru a evita tocmai postura mea de "master of puppet", ghidul de care nu scapi, mana binefacatoare care il urmareste pe cel ajutat si dupa ce e taiata, cu stefan. probabil voi continua mereu sa-mi pun intrebarea daca nu cumva il dresez prea mult, caci pornirea aceasta e f greu de constientizat si controlat, odata ce tu, ca si copil, ai fost supus unui dresaj in forta.
|