attachmentparenting.ro/forum

una din expresiile lui d

azi incercam sa fac oaresce loc pe masa de lego a lui d sa am si eu loc de o farfurie si i am aranjat omuletii de lego in sir, omulet, 2 cuie libere, omulet, 2 cuie... apoi, pe randul urmator, de data asta incepand cu 2 cuie libere, omulet... ca sa se vada si cei din al doilea rand cand te uiti din fata.

si dupa ceva timp, gaseste el alti omuleti si i ia si i aranjeaza. pe un al treilea rand, omulet, 2 cuie... ca la cinema

si ma gandeam cat timp as fi putut irosi incercand sa il invat eu tipare, sau sa gasesc momentul sa le introduc in schema :d. asta apropo de patternurile ucăi. (nu ca ar fi fost timp irosit acolo, dar la aia m a dus gandul, la a 'preda' ceva). apoi m am gandit daca are rost sa i explic ca ala e un tipar. de fapt m a dus gandul direct la uca si am apucat sa i zic de tipar si apoi m am gandit. si am lasat o balta

noua chiar ne place treaba asta libera. ma, da' ne place rau, ma

eu am un pic de furca cu mama pe tema asta
e o tipa isteata si imi da foarte mult credit, dar insista ca trebuie sa "inveti" copilul si pe mine ma enerveaza rau chestia asta
vrea sa o invete sa faca "pa", sa zica "bravooo", sa "dea pupic" si tot repertoriu ala gretos in care tre sa se incadreze toti copiii mici.
si eu fac alergie rau la dresajul asta. si vin aici si citesc mamici cu copilasi mari si pot sa respir usurata ca "se poate, ma, se poate"

De unde a scos-o? Din clipul ăla cu „... libere la mare...”?




Eu cred că, de fapt, copiii observă şi singuri diversele forme, tipare, reguli, repetiţii, etc. în lucrurile care-i înconjoară. Noi doar le dăm un nume (tipar, pattern) pe care să-l folosească pentru ele.



E rea... da-i buuună!

În altă ordine de idei... mă gândeam io aşa, cu ochii-n zare, în careva zi: cum naiba îl poate duce pe careva mintea cum c-am sta pe-o „minge” (ceva rotund, Pământul) când tot ceea ce ne-nconjoară e relativ plat? (Stăm la câmpie.) Oricine-a fo' cel care-a avut întâia oară revelaţia, e limpede că-l frământau alte gânduri decât pe mine ... Şi-apoi mi-am amitit de ce ziceai tu, Diana, cândva, pe alt fir, cum că ai prefera ca d. să descopere singur şi neîncurcat de nimeni toate chestiile legate de matematică şi nu numai. Well, iaca întrebarea: dacă nimeni niciodată nu i-ar spune că Pământul e rotund, ar descoperi vreodată singur?

A.M.

scuze, n am raspuns, nu gasesc timp.

eu ii mai tot zic, cand ne alintam: doamne ce frumsel esti, sau ce istet, sau ce... ce mi vine mie atunci, depinde cu ce ma da pe spate :d. si cateodata mi se pare ca i am zis de prea multe ori acelasi lucru, ca sunt prea sarace cuvinetle, caci el mereu vine cu ceva nou care ma lasa masca si nu gasesc cuvinte sa mi exprim tot ce as rvea.

la un mom dat mi a zis mami, e buna mancarea asta. ma, da' buna, ma. si eram :-o ca mi am dat seama atunci, in mom ala, ca asa ii zic eu lui cand nu mai am cuvinte :X de atunci il foloseste intr o veselie

cu pamantul rotund e ceva mai greu, in orice carticica de copii gasesti poze cu pamantul rotund, nu mai zic de dragostea lui pt globul pamantesc. deci asta pica ca si descoperire. dar il astept cu explicatiile cand o fi mai mare

si desi si eu sunt pentru dat nume unor activitatiidei/chestii pe care el le descopera, in mom ala, cu tiparul, m am simtit ..exagerata cumva. a fost doar o chestie de moment, probabil pt ca eu una nu m as fi gandit la asta, sa ii spun ca e un tipar acolo.

hai ca nu stiu daca se intelege ceva, vin cand oi fi mai coerenta

oricum, a-ti imagina toate lucrurile din perspectiva faptului ca pamantul e rotund, chiar daca nu tu ai descoperit asta, iti cere imaginatie faina . adica de-aia adevarata, care iti umple plamanii de bucurie si chef de a descoperi tot ce-i pe bila aia si pe altele si intre .