Jocelyn scrie:
Multe femei zic, am facut cutare si cutare pentru tine iar tu esti nerecunoscator. Dar oare nu e normal sa facem aceste lucruri? Asteptam vreo recompensa pentru iubirea daruita?
plec de aici, caci aceste cuvinte mi-au reanimat o rana adinca
aceasta era si este viziunea mamei mele, care m-a "facut" intr-o oarecare masura pentru ea; si sint multe mame care din pacate gindesc in acest fel
copilul ca un sprijin pentru mai tirziu....mie mi se pare ca o unealta, ca un troc dezgustator
si pentru ca aceasta idee imi repugna dintotdeauna, sint oarecum in cealalta extrema
dau fara sa cer (desi de multe ori mi-a facut rau aceasta daruire de sine), fara sa astept, pentru placerea pura de a a da
acest copil pe care il am azi, l-am asteptat, l-am dorit cu fiecare fibra din fiinta mea, l-am cerut in visele mele clipa de clipa....iar cind a venit, l-am acceptat, il iubesc
nu e o datorie, nu e nici o asteptare pentru mai tirziu
e un act irational, dincolo de logica, care imi umple sufletul
iar "recompensele" sint inzecite, cind il privesc, in zimbetul lui, in somnul lui de inger, in nazbitiile lui care imi smulg surisuri, in tot
cit despre necesitatea de a munci....din pacate fac parte din aceasta categorie de mame nevoite sa isi "abandoneze" copilul nu pentru ratiuni de carierism, dar pentru necesitati (traim intr-o societate de acest gen...)
si mi-a fost greu la inceput, si mi-e greu si acum, cind il vad trist uneori dimineata cind il las, si orele petrecute departe de el sint lungi si pline de intrebari
insa am refuzat sa transform aceasta in drama, pentru binele lui si pentru al meu
nu vreau sa fim destabilizati, nu vreau sa ma simta desirata
asa ca....am acceptat si compensez cum pot
(din fericire programul meu e oarecum acceptabil si vacantele numeroase)
si cit despre vocile "ursitoarelor" din jur...din fericire, rar le aud
si cind le aud, tot ceea ce simt eu e mai puternic si mai important
ma opresc uneori o clipa pentru a analiza ce mi se spune, ce conceptii mi se infatiseaza, imi privesc copilul si merg mai departe
intr-un soi de dulce inconstienta (in care ramin totusi din pacate unele reziduuri ale conditionarilor care ma compun...voi invata sa le desfiintez)