attachmentparenting.ro/forum

Oricat incerc sa imi ascult copilul, sa ii raspund nevoilor el e nemultumit mereu, oricat incerc sa imi pastrez calmul reusesc pana la un punct, cand incep sa tip la copil, dar n-am obtinut decat vinovatie din partea mea si acelasi comportament din partea lui..am impresia ca suntem intr-un cerc vicios din care cu cat incerc mai mult sa ies cu atat gresesc mai mult.
La 12 am mers dupa copii la soacramea, Luca e mofturos, obosit, cauta motiv sa planga din orice, ba vrea in scaunul lui Matei,
trebuie sa inchida el usa, stai ca n-a inchis-o bine, iar plange, ajungem acasa, stam vreo 10 minute pana se hotaraste si el sa coboare, plange se pune pe jos, imi spune ca vrea desene, dar la usa il impinge intentionat pe Matei, moment in care am rabufnit eu si i-am zis ca nu se mai uita la desene..plangeau amandoi, asta mic de somn, cel mare pentru desene..uff
Alta problema a mea este ca ma invinovatesc foarte mult ca am inceput serviciul si nu am mai stat acasa cu ei, de fiecare data cand ajung acasa de la servici o intreb pe soacramea cat au dormit, numar cate ore am lipsit de langa ei
Sunt frustrata din cauza asta si a problemelor zilnice, am adunate multe nemultumiri din pacate si nu imi fac bine deloc.
Cam atat deocamdata...

Cata vreme intoarcearea acasa de la serviciu nu mai e posibila, culpabilizarea nu face decat sa te incurce si mai mult. Poate daca reusesti sa accepti treaba asta fara sa-ti mai aduci tu singura acuze, vei gasi si modalitatea de a te imparti intre ei, de a fi cu ei, calitativ, mai mult decat o fac poate altele cantitativ. Fa pace tu cu tine si apoi, probabil, vor veni si solutiile

Atat, ca altceva ce pot sa spun?! e greu sa fii obosita mai tot timpul, e greu sa fii cu adevarat langa ei, asta stim toate, insa cel mai important e sa nu ne lasam in balta asta a autocompatimirii si sa facem zi de zi ce putem mai bine. Poate mesajul tau va fi citit si de mame care nu s-au decis inca sa stea mai mult sau mai putin cu copiii si le va ajuta. Eu am stat acasa 1 ani si 7 luni pt ca am avut-o pe nasa care sa stea cu ea si mai ales pt ca vin acasa la 1. Merg la 9 si vin la 13. In alte conditii nu luam in calcul varianta mersului cat mai repede, insa situatiile sunt particulare, in cazul meu banii erau f putini oricum, deci nici beneficii nu aveam sa ma intorc mai repede, ba mi se pare ca am avut cu cateva sute mai putin decat acasa!!!

Bafta sa se aranjeze lucrurile intre voi! Si putere tie sa te impaci cu decizia, numai asa vei merge mai usor inainte! Sunt mame pe aici care au inceput ff devreme serviciul, poate intra ele sa-ti spuna mai mult!

Am zile cand sunt impacata cu mine, dar vin unele momente cand trec in extrema cealalta momentan nu imi aduce mai multe beneficii faptul ca m-am intprs mai devreme, sper macar pe viitor sa nu fie in zadar.
Astazi a ramas tati cu ei si ma bucur cand se intampla asta.

Greu cu calmul si eu sunt de multe ori cu nervi intinsi, si atunci ajung sa ridic putin vocea. Dar in accelasi timp, incerc sa ma controlez, si doar in situatii de siguranta, ajung sa vb mai tare, si intelege ca e ceva mai grav. Si asta te.as sfatui, sa recurgi la decibeli mai inalti, doaor cand e vorba de ceva ce l.ar pune on pericol. In rest, eu incep sa ii explic calm, de ce nu poate faca ceva, sau nu poate avea un lucru. Daca plange, eu ii explic in continuare. Nu e chiar cea mai buna solutie, dar cand sunt deja. Nervoasa, prefer sa procedeznasa, decat sa ajung sa tip la el.

Cati ani are Luca? Pacaleste-l cu un scaun "doar pentru el". Am vazut un scaun de birou pentru copii la expert-scaune.ro. M-am uitat la marimi si pot sta si tu pe el (sau sotul tau), daca se intampla sa iei de lucru de la serviciu, acasa. Cred ca Luca este putin gelos pe Matei, ideea este sa il pacalesti si sa il faci sa inteleaga ca nu are de ce sa se comporte asa cu Matei, mai ales ca sunt frati si trebuie sa se ajute reciproc. Chiar daca sunt mici, tot intelg pana la urma cum sta treaba, totul este sa le repeti cu calm. Multa rabdare iti doresc!

Vreau sa vad eu sotul ala "mediu" de 65 kg. (nu neg ca exista si barbati cu greutatea sub 65 kg!)

Prezenta! Masculul meu feroce , are mult sub alea 65 de kile..... (Lucru care nu imi este deloc favorabil, par si mai balenuta, cand stau langa el )

Bai, nu mai pot (((
Am ajuns (amandoua) intr-un punct de unde nu vad incotro o iau. Eu nu mai am rabdare de nimic, imi sare tandara din orice, ea apasa fix pe butoanele alea care ma fac sa pierd controlul. Sunt cateva luni de cand incerc din greu sa rezist la provocari (deja-s provocari in toata regula, parca vrea sa vada pana unde pot ajunge ), sa-i vorbesc cu calm, sa incerc sa inteleg de unde-i asta. Dar nu mai pot. M-am saturat de comentarii la fiecare rugaminte, m-am saturat de raspunsuri cu "bla-bla" (si jur ca eu nu vorbesc asa), m-am saturat de promisiuni si dragalasenii pana FIX in momentul in care primeste ce vrea (desene sau ciocolata sau orice altceva), dupa care se transforma in ceva teribil - cu ochi dati peste cap la ce-o rog, iarasi cu bla-bla, cu maimutarit la ce spuns...nu mai pot! Jur ca-mi vine s-o trantesc de sa nu se vada, aici am ajuns. De o suta de ori pe zi. Nu stiu ce sa mai fac, am rugat-o, am plans, am urlat (de multe-multe ori), am trantit chestii, iar m rugat-o, am incercat sa povestim calm si frumos....nimic nu tine. Nu mai vad copilul dragut si cald, nu mai vad decat o ragzaiata care se foloseste fara scrupule de noi sa-i fie ei bine. Parca noi nu mai suntem decat mijloace pentru ea sa-si atinga scopurile; in rest ne trateaza c-o lipsa de respect (si nu, nu asteptam nici unul respect implicit de la ea, insa se oarta groaznic, groaznic; nu doar cu noi). Nu stiu ce sa fac.

e momentul la care incepe sa se simta ea insasi si are nevoie si de altceva, nu doar de parinti. sa aiba viata ei , pe care sa o controleze. Are nevoie sa controleze ceva.
Eu as zice sa o dai la scoala


Nici noi nu suntem prea ok, dar alte cauze...as zice o tona, dar mi-a interzis sa vb despre ea

Ralu, povesteste in detaliu o zi, asa nu-mio dau seama ce se intampla la voi...
(sectiunea asta e una ascunsa? )

mamybaby, ne cunoastem? imi suna cunoscut luca si matei...

nu cred ca-i ascunsa.
la scoala o sa mearga se pare din toamna, zice ca vrea; om vedea cum a fi!

o zi...azi de ex. ne-am trezit - ea pe la 7, eu spre 8, am mancat ceva. i-am povestit ca la 12 trebuie sa mergem la bar si apoi la ceva cumparaturi in oras; mi-a spus ca vrea sa ramana la bar, daca o sa fie si D. acolo, ca nu-i place la Metro; am zis ca ok, daca are cu cine ramane, it's fine.
am avut apoi de lucrat ceva si-n timpul ala am rugat-o sa-si stranga in camera (paranteza: asta o rog de O LUNA; nu e un moft, dincolo de faptul ca dulapul nostru de haine e la ea in camera, efectiv nu ai pe unde calca; are pe jos carti, bijuterii, cuburi de construit, animale, surcele, rumegus, pietre, oase (yeap...); zilnic injur cand intru acolo, ca mereu calc pe ceva ascutit. Cocina e putin spus, pe cuvant). i-am spus ca nu dureaza mult ce am de facut, dar ca am nevoie de liniste si nu pot vorbi in timpul ala; cam dupa 5 minute a venit la mine; in urmatoarea jumatate de ora am tot rugat-o sa ma lase sa lucrez/sa mearga la ea/sa-si stranga. am ajuns sa urlu, ca vorbeam singura.
pe la 11 jumate am reusit sa pornim spre oras. cat am stat la bar a fost relativ ok, cu niste mici bla-bla-uri drept raspuns la rugamintea de a nu alerga prin sala cat sunt clienti inauntru. eu am lipsit apoi vreo 2 ore, cat am fost la cumparaturi. ne-am intors acasa pe la 3 jumate, ea s-a intalnit cu o vecina si a ramas la joaca. m-am dus sa cumpar fructe, cand am venit a tras de punga si m-am ratoit la ea sa nu ma mai "atace" asa (are un stil destul de agresiv de a tabari pe oameni). mi-a scos limba si mi-a mai tras niste bla-blauri. am simtit ca explodez, am chemat-o-n casa si ne-am certat o tura. am ajuns la amenintari (eu) si la tipete (ea). dupa ce-a plecat vecina a inceput sa-si adune lucrurile de-afara smiorcaindu-se intr-una (asta-i o alta treaba care-mi pune nervii pe bigudiuri, miorlaitul continuu, despre orice; niciodata nu putem povesti despre ceva, trebuie sa se miorlaie si eu sa ma enervez apoi).
ma simt tensionata intreaga zi. inca de dimineata, cand ea se trezeste cu noaptea-n cap si incepe sa tranteasca usile sau sa vina sa-mi tot spuna chestii (tropaind intentionat), desi o rog, o implor sa ma lase sa dorm; apoi tip.

pai vrea sa-ti capteze atentia. Se plictiseste, poate o duci la niste cursuri de....orice diminetile cand tre sa lucrezi, nu am vazut copil de 6 ani jumate sa stea potolit sa mai faca si ordine in camera ca are mama de lucru, serios acuma.
asa vazit din avion, trebuie mai multe ocupatii rutiniere, la care iese din casa si isi consuma energia si inteligenta, ca sa ii iesi din vizor.

avem curte, poate iesi oricand; activitati (cursuri) are zilnic - engleza, arta, muzica, teatru.
dar si cand are activitati, cand are perioade incarcate cu joaca, tot urat imi raspunde daca si-a atins scopul, tot ochi peste cap da la chestiile pe care i le spun, tot se rasteste la noi la orice observatie facem (uneori si cand vorbim intre noi se rasteste la unul din noi); si mai e o chestie care ma scoate din minte: povestim, stabilim niste treburi inainte de a ajunge intr-un loc/o situatie, si cand se vede acolo face fix ce am povestit ca nu face; ca si cum s-ar simti "aparata" de ceiallti de-acolo, ca si cum gata, a scapat de noi, s-a vazut cu sacii-n caruta

de obicei, cu cat copilu e mai rebel, cu atat are mai multa nevoie de dragoste, dar recunosc ca si pe mine ma depaseste uneori, ma simt de-a dreptul proasta in unele situatii

dincolo de rebeliunile astea ma da gata furia din mine; uneori ma sperii eu de ce pot scoate pe gura, de cat de disproportionat reactionez uneori; si nu mai prea reusesc sa opresc valul la inceput, se tot duce si creste cat casa