attachmentparenting.ro/forum

mie mi-a(u) ajuns 1001 de nopti mult si bine )

eu cel mai mult voi avea certuri cu tatal:))) legate de subiect...
de ceva timp Matea a tot inivtat si a fost invitata sa doarma la prieteni(fetite si baietei) .... am acceptat linistita, in timp insa sotul meu se simtea tot mai deranjat....pana cand am avut "cearta"....desigur cu referiri la ce va fi cand va creste...
Flori, faptul ca Edi da vina pe parintii lui mi se pare doar o fuga de asumarea propriei responsabilitati.....atunci dar si acum.

S zice ca, copila lui n-o sa aibe preten pan' la 30 di ani, io zic Doamne' fereste.
Sper sa se deschiza la minte pana cand o fi vremea….

Nu stiu exact ce o sa fac/zic /spun insa stiu exact cum NU o sa fac, adica sa-i zic ' hai la ginecolog sa te caute de himen ca asa mi s-o nazarit mie ' si apoi sa accept o explicatie in doi peri despre disparitia himenului . - dupa cum mi s-a zis mie la vremea respectiva.

Bai io am avut voie si la discoteca noptile tarziu si la petreceri , din punctul asta de vedere a fost ok adolescenta mea. Si nici nu m-or pipait [prea] multi baieti ca stiau ca-s 'fata cuminte' si eram si eu destul de clara din punctul asta de vedere, iar despre prima partida de amor, am initiat-o io ca asa am vrut la momentul ala. N-am regretat ca am facut-o, nici cu cine am facut-o si chiar daca n-a fost plina de artificii si petale de trandafiri, imi amintesc cu juma de zambet de ea.

Am fost destul de libera [de parinti] in priviinta relatiilor mele si totusi n-am sarit calul [ am avut numa un' night stand da' mai colea la batranete, in rest numa relatii de durata , solide] pe de alta parte o prietena de a mea buna care a fost crescuta cu taica-su dupa ea strict si foarte autoritar, cand s-a vazut scapata de acasa o facut liste de zeci de iubiti, baute zile si nopti intregi, maria cat cuprinde ….

ps: ne putem muta oleaca mai in prive cu subiectul daca ne apucam de depanat amintiri amoroase?

Mira, frumos ii povestesti pe adolescentii a caror profa esti...si-s foarte norocosi sa te aiba...deci pan' la urma nu-i chiar asa o diferenta uriasa intre adolescentii de azi, din era Internetului si felul cum am fost noi la varsta aia...tot la fel tanjesc dupa intelegere, dupa o comunicare sincera cu un adult destupat la cap...si reflecteaza mult..si viseaza mult si spera mult...si citesc ...

Stiu ca sunteti pe aici oameni f cititi ...deci probabil c-ati citit-o deja sau v-a cazut prin mana...f fain explica Osho in "Cartea despre copii" cum e cu sexualitatea la copii/tineri...si cat e de important sa ne scuturam de vechile idei...

Și mie, zo! ) Alături de Boccaccio cu Decameronul lui, am citit și recitit mult și bine!

Deocamdată e pe calea cea bună...și are accese de înțelepciune mai mare ca mine Marți a fost ziua d-lui soț și tătic. Era în excursie cu o clasă la Pestera cu cristale Farcu (Roșia, Bihor, pentru cine cunoaște) - Școala altfel, păi să fie altfel, zic - și noi două pe-acasă, după-masa, singure. Știam de o lună că de ziua lui va fi plecat, așa că...nu m-am grăbit cu cadoul

- Iulia, hai să mergem în oraș să-i luăm cadou lui tati. Oare ce să-i luăm?
- Mami, hai să-i luăm o carte, că sigur îi place, și el citește ca tine! Cred că o să se bucure!
- Că bine zici (eu voiam ceva....nu știam exact ce, doar că suma o socotisem mai mult simbolică, nu prea ne facem cadouri scumpe). Și-i luăm o bucată de prăjitură, dacă tot nu facem tort.
- Daaa!! Și cumpărăm și lumânări, să sufle în ele!!!! Eu le pun pe prăjitură!!!

E clar că nu am ieșit din cuvântul ei Și zău că nu-mi picase pe moment ideea asta simplă și faină...dar, iaca, pruncii ăștia cum știu ei. Mai târziu, în aceeași zi, găsește niște sonete de-ale mele din liceu, primite. Pe unul erau desenate planete. „Tati, astea-s planete? Câte există?” Cică asta a fost partea a doua a cadoului, că are fiică-sa curiozități din domeniul lui și recunoaște planetele așa, fără să clipească. Să vedem când cere lecții mai dezvoltate.

Deocamdată e într-o fază exagerat de matură...ieri am purtat discuții despre moarte...Și m-a dat gata conștientizarea ei, pentru că îi tremura vocea când m-a întrebat „Mami, când eu o să fiu mare ca tine tu o să mai trăiești?” „Sper că da, pui mic și drag, asta ne dorim cu toții, o viață cât mai lungă, sănătoasă, alături de cei dragi”...Și de nu m-a strâns toată ziua în brațe și mi-a spus în răstimpuri „Mami, eu vrea să fii în toate zilele cu mine?”, asta după ce m-a întrebat cine moare mai repede, tati, că-i mai mare? M-a terminat...ce greu subiect...și emoția ei l-a făcut chiar mai greu.

E drept că mi-s dragi...și mă trezesc frecvent în poziția de avocat. Dar nu pentru că vreau să înot contra valului, treaba asta e cam epuizantă uneori...efectiv adulții uită cum au fost ei. Culmea, tot aceia care poate au fost mai teribiliști. Da, mi-au zis ai mei, cam repetat „Ce ne-am face fără dvs dirigintă? Măcar știți cât vă iubim?” Și le-am spus că sper măcar pe jumătate cât mi-s dragi ei mie...Asta după nenumărate conflicte, absolut puerile, cu una dintre profesoare, care are, din păcate, probleme de sănătate, și, adăugate la stilul ei de predare, dau naștere unei ecuații greu de rezolvat. Iar eu refuz să-i cert pe ei, deși mi-a spus, și ea tot în mod repetat, că-mi bat joc de ea că nu iau atitudine Scurt și la obiect, ar trebui să-i fac cu ou și cu oțet de față cu ea că nu stau toți ochi și urechi la oră, că nu leșină de plăcere când văd ecuațiile dansând în fața ochilor, că citesc în pauză înainte de și chiar ora ei (da, pentru asta mă urăște de moarte, citesc copiii pe de-ascuns în timpul orei...că i-am „stricat”, am făcut clasă de filo din una de mate-info). Or...nu înțeleg și nu voi înțelege atitudinile de genul. Întâi, fiecare să-și asume faptul că, în genere, comportamentul lor e fix urmarea atitudinii tale...și punct.

Eu n-am fost o adolescentă problemă, nu chiul, nu întâlniri în timpul orelor, nu fumat în curtea școlii (mai bine o făceam atunci, poate nu mă mai apucam la 20 și ceva de ani, numai ca să fac și eu ceva greșit!) dar, culmea, eu pot să-i înțeleg pe cei teribiliști (chit că e uneori greu de tot, te mai lasă răbdarea, când vezi că pare să nu ajungă nimic la urechile lor - apoi încet, încet, să apară semnele bune)și să caut punți de legătură cu ei, alții, care eu trecut cam cu valuri prin adolescență...au devenit acum spiritus rector. Și asta mă înfurie teribil...pe amândoi, de fapt (iar el îi înțelege fix pentru că a fost adolescentul rebel tipic: chiul, fumat, bătăi chiar...mai puțin fete ....numai că rebeliunea lui se năstea pe fondul unei depresii adânci a mamei, care și-a pierdut soțul când el avea 10 ani, iar vreo 5-6 a fost „plecată”, psihic și afectiv vorbind...nu poți acuza nimic aici, doar înțelege). Și ne face să le luăm apărarea și mai mult.

Deci da, chiar mi-s dragi, iar de când cu FB și forum mai puțin, n-am mai avut ocazia să-i povestesc pe ei, doar cu ei

Cea mai faină descriere pe care am primit-o la pachet a fost „Or venit și Sch-ii???” (la un majorat) „Vai, ăștie-s pita lui Dumnezo, Domne țâne-i!” Era majoratul unei fete din clasa mea, iar unul dintre băieții invitați, din altă clasă, dar la care predau tot eu, așa se exprima față de prietenii aflați acolo, cei din clasă de la mine.

Până în acel moment nu că n-am conștientizat că avem....să zicem lipici la ei, dar când auzi un teribilist de adolescent, căruia inevitabil i-ai mai atras și atenția, că face cam multe, spunând așa...parcă parcă realizezi încă o dată că te afli în locul potrivit.

Nu, nu duc lipsă de admiratori, nici de laude (și după asta e clar, nici de modestie ) Nu de aceea v-am spus, ci ca să vă confirm încă o dată că nu există doar probleme cu adolescenții, există și rezolvări...și astea cam trebuie să umble la...sentiment. Dacă știți că are profesori preferați, încurajați-l să participe la orice activități cu el...au nevoie de modele, au nevoie de înțelegere. Și chiar dacă anturajul le asigură o parte din asta, exact cum zicea Augustin, vor confirmare și validare și de la cei „mari”...se vor iubiți așa cum sunt...și-am încheiat pledoaria

Nici nu va imaginati ce dor imi era de o discutie asa constructiva, pe forum.
Eu am perioada adolescentei foarte clara, dar din pacate nu am fost genul populara, cautata. Eram ceva mai rotunjoara, nu ma incadram in normele adolescentei ravnite si curtate. Drept urmare, cei putini ce isi aratau interesul, nu erau de nasul meu )
Asa ca nu am ce regrete sa am in legatura cu perioada aia. Poate doar ca nu am avut deloc ocazia sa am regrete ))
Si eu tind sa cred ca daca baza de acasa, este una construita cu rabdare, respect si poate fi atat abordata cat si supusa modificarilor (discutate, in prealabil), atunci e putin probabil ca se ajunge in mijlocul situatiilor de regret.
Alp zice foarte frumos ceea ce zice, dar as tinde sa cred si eu ca si Joce, ca poate e o teorie utopica. Si tind sa cred asta pentru ca ma uit la pruncii mei, in special la cel mare, care pana acum a fost crescut cu dragoste si respect, si totusi adopta unele atitudini, care nu isi gasesc deloc explicatia in relatiile noastre cu ei. De unde ma duce cu gandul la gradi, la anturaj. Si de aici, extind, si ma gandesc la perioada adolescentei, cand copilul tau poate sa fara ceva ce va regreta numai si numai datorita (din cauza?!) anturajului.... Da, si la capitolul asta poti sa dicuti cu el, sa ii vorbesti de cum se vad lucrurile de din afara, dar....
Nu m.am gandit la ce varsta as fonde acord ca Edi si Tibi sa isi inceapa viata amoroasa, dar sigur o sa imi aduc aminte de ce ai spus tu, Amoga! Si cred ca o sa am mereu in minte dorinta de a face orice, astfel incat sa avem o relatie de prietenie, nu una mama-copil (ma refer aici mai mult la conceptia clasica). Ma vad stabd cu ei la terasa, cu cafa in fata, diesbatand subiectele fierbinti ce ii framanta
.....nu mai am mult de asteptat

noi stam deja la terasa cu cate un capuccino in fata si povestim
uneori decofeinizat, totusi

Eu de viata sexuala a baietilor mei nu ma tem. Deloc. Nu ca-s baieti si nici ca as avea vreo incredere nemaipomenita in ceva bine definit ( vreo potiune magica) dar mi-e limpede ca prea multe nici ca am de facut in privinta asta in afara de ce facem deja, in general. Adaugam pe parcurs respectul fata de fete ( ma refer aici la ceva mai bine directionat decat ce se poate acum), fata de ei insisi, moralitate, protectie, frica in san ca tatal fetei sta cu pusca pe fereastra anyway si ca-i atat de usor sa intri in bucluc......N-am poate vreme sa ma tem (inca?) de viata sexuala ca ma zapaceste tot ce vine la pachet o data cu varsta. Sexul e partea misto imi vine sa zic.
Ma gandesc la alcool (nu o betie , doua, noua, ci alcool +volan, acool in cantitati inadmisibile, tampenii facute pe baza de alcool)) la droguri, , teribilism de toate neamurile, maruntisuri care-ti distrug viata si inveti despre abia dupa ce ai comis-o....prostii cu consecinte majore pe care nici ca le banuiai...
Ma mai tem uneori (da' rau) ca oricat de tare mi-as dori relatia relaxata, prietenesca si cu multa deschidere cu copiii mei ma pricep indeajuns de tare si sa dau cu balta in balta ca sa spulber visele astea minunate.

Sa se indragosteasca nebuneste la o varsta timpurie, sa creada ca prima relatie e si ultima mi se pare.....frumos. Atat timp cat au niste principii , discernamant, responsabilitate.
Daca ar ajunge sa se cunoasca pe ei insisi, sa-si dea oarece timp ptr introspectie, sa fie stapani pe ei si sa poata spune "nu", sa nu se simta aiurea cand nu fac parte din multime, sa fie capabili sa se detaseze de multime, sa aiba moralitate ....Sa fie capabili sa faca fata esecului, dezamagirilor fara sa decada atunci multe, poate toate, temerile mele ar fi degeaba.
Si mai e o chestie: o adolescenta fara oarece nesabuinte in dosar e posibila? Dezirabila?

Dragilor, bifez niste sarbatori minunate, pruncii sunt minunati si tatal lor e fantastic. Harnici si voiosi cu totii. Cel mare zici ca e schimbat cu totul, muult mai calm si mai lipicios, ne cauta compania si sta pe langa noi, e bine dispus, participa la chestii de familie (care inainte il plictiseau si enervau), se bucura de lucruri marunte (vremea buna, decoratiuni de paste, cumparaturi, oua colorate, cadouri). E bine dispus si scumpicel de tot, nu mai putem de dragul lui. Il tot laudam.

Nu stiu ce s-a intamplat cu el. De la ultima cearta (despre sex) gandeste un pic mai profund. L-am pedepsit pentru ca intentiona sa se culce cu o fata pe care nu prea o cunoaste si de care nici macar nu prea ii place cine stie cat, doar asa de fun si fiindca ea e disponibila ... Si acum zice el insusi ca e important si rezonabil sa iti lasi timp sa cunosti persoana, sa construiesti o relatie, sa fii sigur ca vrei si ca vrea si ea ...
A descoperit sportul si miscarea afara (dupa ce l-am dus luni in sir cam cu forta la fiecare antrenament si a facut si arek cu el) si se duce singur la antrenamente, la jogging sau sare coarda si face tractiuni la bara in gradina. E drept ca si are intre timp o conditie fizica fanstastica si a inceput sa-i creasca bicepsul, arata bine si s-a facut frumusel. Cand a venit la noi era piele si os, jigarit si gri (de la fumatul si bautul excesiv avea o culoare nesanatoasa). A luat din iulie 8 kilograme si cativa centimetri buni in inaltime. Stiu asa exact pentru ca mi-a zis el astazi, nu-si mai incapea in piele de mandrie ca a ajuns la 50 de kg.

In fine, vroiam sa ma laud ca ne merge bine, baiatul se dezvolta minunat si eu nu m-am mai intrebat in ultimul timp cum sa-mi pastrez calmul ceva ceva se pare ca facem bine pana la urma

Savurez perioada buna si sper sa-l tina mult. Si daca o fi sa mai urmeze crize, sa vina cat mai tarziu. Noi suntem pregatiti.

Paste fericit tuturor!

Paste fericit, Flori! Ma bucur de vestile bune! Sa fie asa mereu!

Yep, așa-ș fi spus și eu după, ca să nu se prindă lumea ce și cum...




Acu' pe bune, asta e o treabă super-faină și cred că-i destul de probabil să contribuie la schimbări (în bine) de comportament. Cel puțin în copilăria-mi nu foarte zbuciumată țin minte c-am trecut și eu printr-o perioadă similară și a avut un efect mult peste așteptările-mi de atunci.

Anyway, mă bucur s-aud vești bune pe toate firele de discuție. O iau de semn bun (și mă duc să joc la loto )...