attachmentparenting.ro/forum

Conflictele intre propriul copil si altii. Atunci cand e vorba de violenta. Exemplu, Alise e calcata pe maini de picioarele unui copil de 7 ani care o mai si impinge pe deasupra ca ea nu se deplaseaza suficient de repede cand urca nu stiu unde la un loc de joaca. Alise vine la mine si imi cere sa ma implic cumva. Ei ii place foarte mult sa vorbeasca la un loc de joaca, dar sa nu fie implicate atingeri. Daca o fetita o ia de manuta sau de gat in general refuza asemenea gesturi. Se imprieteneste insa evita atingerile, si cele pozitive, din partea altor copii. Pe de alta parte, nu ma omor nici eu cand un copil o strange de gat si-o pupa fortat fiindca ea se impotriveste la astfel de gesturi. Pe cand la atingerile pozitive se descurca singura sa le evite sau respinga daca e cazul, e mai dificil cand altii imping, lovesc si ea imi cere clar sa intervin.
Voi cum procedati si ce explicatii dati? Ea ma intreaba: "de ce m-a lovit baietelul?" sau "de ce fetita o impinge pe cealalta?"
In ce masura va implicati, cum si ce le spuneti?

O vad ca inca e uimita si nu intelege agresivitatea. Evita cat poate, se da la o parte sa treaca altii inainte si imi spune ca ii e teama de copii mari ca o lovesc.

Situatia inversa, in care sa devina agresiva fata de un alt copil nu am experimentat-o si ma feresc sa spun "deocamdata"

of, sunt curioasa ce sfaturi ai sa primesti. situatia noastra e oarecum asemanatoare, insa cezarei ii place sa se tina de mana cu prietenele ei, sa le imbratiseze.

Eu nu stiu cum am sa reactinez cand fata mea va pati la fel,ca orice ai face toti copiii patesc asa ceva.Tre sa ma inarmez bine cu rabdare,calm si sfaturi bune sa stiu ce am de facut.

deci io astept
pe urma prind curaj sa va spun cum am procedat pana acum, desi e posibil sa fi gresit.

de obicei il las singur, eu stau pe banca..... dar cand se afla in situatii de genul celei expuse de tine (copii maricei ce nu tin cont deloc de cei mici si i imping etc) prefer sa nu ma indepartez mai mult de 2 m de el. Toma este inca prea mic pentru a gestiona astfel de situatii. Intervin, ii rog pe cei mari sa fie atenti, daca insa se repeta incerc sa l conving pe Toma sa ne jucam altceva. Atunci cand este lovit (si in ultimul timp a fost agresat de multe ori de un copilas cu un an mai mic) il indepartez pe Toma si l rog ferm pe celalalt sa nu l loveasca....asta pentru ca mamei ii ia vreo 3 min sa ajunga la el, il ia in brate razand "off, neastamparatule" si atat...nici gand sa vb cu el, sa i explice.

alinutza, multumesc pentru opinie, cred ca am uitat sa specific ca situatiile de care vorbesc se petrec la un loc de joaca inchis, in care parintii copiilor nici nu sunt prezenti, doar parintii celor sub 3 ani si doar daca nu sta copilul singur. Toma e cu jumatate de an mai mare decat Alise
eu ieri am intervenit fiindca era un baietel de 3 ani lasat singur la un astfel de loc de joaca si scuipa peste tot si pe cine apuca dar n-am avut niciun succes. s-a abtinut o vreme apoi....cei de la locul de joaca au chipurile niste angajati care ar trebui sa supravegheze sa nu fie incidente neplacute dar...
apoi era o alta fetita care plangea dupa mami si nimeni n-o baga in seama. dupa alise ma uit mereu, ea in general se fereste binisor insa uneori mai ia cate o capaceala. vreau sa spun ca sunt unii baieti foarte agresivi, unul efectiv m-a impins pe mine de m-am dezechilibrat, am vrut sa vorbesc cu el dar...cateodata am impresia ca ies in jungla.

De regula nu ma indepartez de ai mei la locul de joaca, dar cum sunt doi, se mai intampla sa nu fie amandoi langa mine in acelasi timp. Daca vine Vladut plangand ca cineva l-a lovit, il consolez, fara sa ma duc sa caut dreptatea sau agresorul. Daca sunt aproape, intervin ferm, dar fara a parea lipsita de respect fata de celalalt copil: "te rog sa nu-l lovesti/impingi pentru ca nu-i place", dupa care sunt mai atenta la Vlad cand e in preajma copilului respectiv, iar respectivul copil, de regula e atent daca ma uit eu la el, astfel nu mai agreseaza. Daca al meu loveste, ca se mai intampla si din astea, imi cer scuze de la copilul agresat de al meu, il intreb unde-l doare, incerc sa-l consolez, daca ma lasa, dupa care ii spun la Vlad sa nu loveasca, pentru ca oamenii nu lovesc, si ca pe copiii ii doare. Insa de cele mai multe ori reusesc totusi sa previn, oprindu-l la timp pe Vlad, ii spun ca nu-l las sa loveasca cu aceleasi explicatii, ca ii doare pe cei pe care vrea sa-i loveasca.

In ultimele saptamani cel mai des Toma a fost lovit sus la tobogan . E oarecum de neinteles pentru mine de ce Toma nu reactioneaza in nici un fel (nu incearca deloc sa l opreasca, doar plange...) in fata agresiunilor celorlalti, desi cu David a fost dintotdeauna f infipt. Daca se nimereste in fata baietelului de 2 ani si nu se da rapid la o parte din fata lui, sigur acesta il trage zdravan de par si il loveste peste fata. Eu de jos nu am cum sa intervin, toboganul este inalt, tb sa ridic tonul la celalalt copil (structura e de cativa m latime, pana urc pe scari Toma e jumulit bine), maica sa evident nu i pe aproape . Este parcul unde vin amicii lui David, altfel nu am mai calca pe acolo...situatia asta ma deranjeaza insa rau de tot, m am saturat sa fie lovit zilnic de minim 3, 4 ori...

Eu de cele mai multe ori intervin, strigând la agresor. Aşa, post-factum privind, îmi dau seama că în unele situaţii probabil era mai bine să le dau o şansă să-şi rezolve singuri diferendul, dar atunci pe loc naiba stă să se gândeasă la varianta optimă; acţionez din instinct.

Mai greu de gestionat mi se par conflictele non-violente; bunăoară, când un grup de doi-trei copii refuză să-l primească pe un altul în joaca lor şi refuzul ăsta şi-l exprimă la modul cel mai făţiş cu putinţă („Nu ne jucăm cu tine!”, întors spatele, mers mai încolo puţin). În astfel de cazuri, fiecare dintre părţi are „dreptate” şi nu există soluţie universală.

noua ni s-au intamplat diverse chestii in parc. odata un baiat alerga cu doua bete si a vazut ca Cezara s-a ferit si s-a oprit in fata ei si lovea nisipul. nu voia sa o loveasca, a simtit doar ca se sperie si ii placea genul asta de joaca. chestia e ca Cezara palngea si el si mai tare si mai tare. Mama lui nu a zis nimic, dar nimic, desi se uita la el. atunci m-am dus eu sa il intreb de ce face asta. nu stia de ce. ii zic: nu vezi ca plange? daca incep sa te sperii si eu acum pe tine? ti-ar placea? si daca faci asa cu betele alea poti sa ii dai in ochi... a plecat, nu stiu daca a inteles ceva, doar ca cineva l-a certat.

alta data era fata sus pe tobogan si voia sa isi dea drumul si vine alta fata din spate, mult mai mare decat ea si voia sa o impinga. eu sunt mereu cu ochii pe ea, asa ca am vazut ce urma sa se intample. fug la tobogan si pentru ca m-a suparat fatza fetei aceleia, adica era asa zambitoare si nu mai putea de bucurie ce ghidusie o sa faca ea... i-am zis ca daca indrazneste macar sa o atinga, o sa aiba de-a face cu mine. cica nu voia sa faca nimic. la care eu: nu am zis ca voiai sa faci ceva, insa daca ii faci, ai de-a face cu mine.

acum sunt si eu intr-o faza de crestere... asa ca atunci cand are vreun conflict cu cineva de varsta ei (sau mai mic, in nici un caz muult mai mare), stau deoparte si urmaresc ce se intampla. daca vad ca e in pericol sa dea in ea sau ceva de genul asta, apai atunci sa te tii ca e furtuna. in general, Cezara pleaca daca vede ca e ceva nasol.

eu clar daca as vedea ca cineva o loveste (insa nu lovit din greseala sau o impingere), m-as duce si i-as spune copilului ceva. poate nu as innebuni din prima, as incerca sa ii spun ca o doare, ca ii face rau, ca se pot juca frumos sau deloc etc etc, iar daca ar continua, repet, atunci sa te tii ca ma stie tot satul. in primul rand mama sa. nu am avut pana acum nici o iesire dintr-asta, am discuttat pana acum de mai multe ori cu mamele si au decis ele sa isi struneasca odraslele. insa, asa cum spuneam, tot ma abtin, si in vara asta o sa o tot fac, sa intervin. vreau sa o las cat mai in fata, sa se descurce, sa spuna, sa strige ea. ca e destul de "artagoasa", insa cred ca ii e rusine, teama ca poate par mai mari copiii aceia.

ai, ai, eu la subiectul asta nu ar trebui decat sa citesc, nu sa scriu, ca ma ia cu calduri si incep iar sa vorbesc aiurea

offtopic: mai sus am zis de "impingere". initial scrisesem "impingatura" , nu stiu de unde o fi iesit, de prin putul gandirii poate. e bine "impingere"? am o durere de cap ca nu pot nici sa gandesc.

Eu am ales sa fiu prin preajma. Mi-a fost teama, la un moment dat, ca stanjenesc. Am vazut ca multor copii le place de fapt sa fiu acolo, sa vorbeasca cu mine.
Pentru Delia a fost o experienta grea sa se trezeasca inconjurata de copii care nu se sfiesc sa-ti ia lucruri din mana sau sa-si faca loc cu coatele. A inceput sa se tensioneze foarte tare, sa devina nervoasa, apoi sa inceapa sa creada despre ea ca e o persoana rea, caruia nu-i pasa de nimeni. In ultima faza a inceput sa spuna asta, de cate ori era suparata: ca nu-i pasa. sau ca-i pasa doar de familia ei.
Asa ca incerc sa stau prin zona, sa-i validez ceea ce simte (si ca nu e o persoana rea daca este nervoasa). Un exemplu: se juca cu o fetita. Fetita s-a urcat pe o scara , doar doua trepte din cele facute din bare, si Delia incerca sa o dea jos. Radeau amandoua. Mama fetitei era in spatele lor. Am vazut-o venind brusc si rezolvand problema. Nu stiu ce le-a spus. Dar am vazut-o pe Delia venind spre mine foarte furioasa si spunand ca nu ii pasa de nimeni. Am lasat-o un pic in pace si apoi i-am spus ca si ea, si fetita radeau, dar mama fetitei nu le vedea fetele si ca nu a inteles ce se intampla. Asta a linistit-o cumva. Atunci cand i-am spus si mamei fetitei ce se intamplase de fapt, de fata cu ea, Delia a plecat plina de veselie sa se joace cu fetita.
Alta faza care a dus la foarte multa incordare. In parc vine o fetita despre care am auzit ca este de la orfelinat si, se pare, este adusa de niste tanti sa se joace si ea acolo. Fetita asta e foarte posesiva. Cu oameni si obiecte. Ceea ce atrage de multe ori disconfortul si furia copiilor. Intr-o zi trotineta deliei era la un copilas mic. Ea a luat-o de la copil si s-a dat cu ea. Cand Delia a vrut sa o ia inapoi de la ea, fetita n-a vrut sa i-o dea, spunandu-i ca e a fetitei. Delia ii spunea ca-i a ei, eu ii spuneam la fel, fetita nu dadea drumul. Delia a fost atat de suparata ca nu-si putea lua trotineta incat toata ziua a zis cum ea n-o sa-i mai dea fetitei trotineta niciodata. A doua zi fetita a venit la mine sa ia trotineta, eu i-am zis ca nu i-o dau daca nu o cere deliei, ea a cerut-o si delia i-a dat-o fara probleme.
A trei oara i-a cerut-o deliei fara sa se uite la ea, in timp ce tragea de trotineta. Eu am tinut-o ferm. Am intrebat-o: ai intrebat-o pe delia daca o poti lua? E a zis: da. Si delia ce a zis? A zis da, a spus fetita. Mai intreab-o o data. A intrebat-o, delia i-a spus ca nu i-o da si eu i-am spus limpede ca-mi pare rau, dar nu o poate lua fara acordul Deliei.
Asa ca pana una alta, ii garantez cu forta mea dreptul de a da sau nu lucrurile ei altor copii. Si ea e libera sa fie generoasa cu cei care se poarta frumos, si o face. Deja, ca regula, am observat ca daca cineva vrea prea mult ceva de-al ei nu vrea sa-l mai dea. Cred ca la gradi i s-au luat prea multe lucruri cu forta din mana si simte sa se opuna. In schimb pe bebelusi ii lasa sa ia fara probleme. Nu le cere ceva ce nu pot.

In locurile de joaca, vorbesc direct cu copilul. Daca lucrurile sunt razna, de obicei intreb copilul care-i mama lui, si de obicei imi spune, si vorbesc cu mama.

Jocelyn, cand copiii mei erau de varsta fetitei tale, eu eram langa ei tot timpul; ca si fetita ta, ai mei nu sunt agresivi si n-ar deranja/tachina/lovi alt copil. din contra ei cauta sa-si faca prieteni si sunt foarte generosi cu jucariile lor (chestie pe care n-o observ si la ceilalti copii asa de des cat mi-ar placea). fiind langa ei, n-am avut divergente cu copiii mai mari, poate cu cei mai mici si acolo am fost foarte indulgenti.
eu ma implic cerandu-le celor mai mari sa fie mai antenti; respectuos si ferm. n-a fost inca nevoie sa ma adresez parintilor lor.
in mod sigur intervin daca vad vreo nedreptate in playground. stiu ca trebuie sai las sa-si gestioneze singuri conflictele, dar am o limita pana la care pot face asta.

Va multumesc foarte mult, imi e de folos ce spuneti aici si m-ati incurajat. Cam asa procedez si eu doar ca uneori am impresia ca vorbesc "la pereti", cred ca unii copii au mari carente din pacate si parintii nefiind prin preajma....
Ma feresc sa devin overprotective, daca Alise vine la mine (eu urmaresc mereu ce se intampla) si se plange (nu plange) de ceva, eu o consolez si apoi rog copilul respectiv sa nu mai faca cutare lucru sau sa fie ceva mai atent si pe de alta parte o incurajez pe Alise sa nu ii fie teama ca nu toti copiii mari lovesc s.a.m.d., ca uneori se intampla cate ceva neplacut din greseala etc.
Si Alise ofera jucarii fie din proprie initiativa, fie cand i se cer frumos, sau face un schimb de jucarii dar cand un copil vrea sa-i smulga ceva, s-a zis cu dorinta de-a oferi. Ceea ce e normal in fond, atunci cand te simti agresat, sa nu mai doresti sa dai ce-i al tau.

Singurul lucru care-i este ei greu sa-l inteleaga este de ce atunci cand cere frumos ceva de la alt copil, acel copil nu-i da nicicum. Pentru ca de multe ori se intampla astfel. Si eu explic, explic si iar explic....

eu la intrebari de acest gen raspundeam simplu ca nu le-a apus nimeni despre cat de fain este sa imparti cu altii, despre darnicie si despre cum sa te porti considerand si pe ceilalti copii din parc/locul de joaca, avantajele unui astfel de comportament si cu accent pe `ce tie nu-ti place, altuia nu-i face`. toate pe intelesul lor.

din pacate multi copii sunt crescuti in fel si chip si chiar la asta se rezuma totul; nu au avut probabil si altfel de expemple, pe care sa le urmeze sau de unde sa invete empatia si respectul fata de ceilalti.

incearca sa o inveti sa priveasca cu detasare acest tip de refuz (de-a imparti jucariile, sau de a se juca impreuna cum explica amoga) explicandu-i ca e ok si asta, ca unii copii si chiar si ea, uneori nu au chef sa se joace cu alti copii, ci singuri si ca e ok, nu inseamna neaparat ca sunt rai, ci poate au alte motive de alt ordin sau `n-am chef` e pur si simplu un motiv la fel de serios precum altele.

Da, sigur ca nu i-am spus niciodata ca sunt "rai" dar uneori sunt tentata, si poate nu e bine, sa aduc argumentul cum ca parintii lor nu le-au aratat ca....e mai buna optiunea ta, fara sa dau vina pe parintii lor. Alise e extrem de sensibila, daca un copil plangea in parc ea spunea hai sa-i dam o jucarie sa nu mai planga, daca cineva cade, o vad ca sufera pentru cine s-a lovit iar cand o fetita s-a necajit rau din nu stiu ce cauza si plangea, mai ca i-au dat lacrimile si Alisului, nu mai vedea altceva in jur. Deci trebuie sa am mare grija.

Am vazut un episod intre alte fetite care atat m-a durut si nu am putut interveni.... o fetita de 6 ani s-a dus la alte doua si le-a intrebat, vreti sa fim prietene, vreti sa va jucati cu mine?. Si cele doua s-au uitat una la alta si apoi la mine zambind cu subinteles si o intreaba: Tu cati ani? Si fetita spune, 6. Si le intreaba pe ele cati ani au. Si ele stau si se gandesc si iar se uita una la alta si una spune eu am 9 si cealalta 10. Suntem prea mari pentru tine. Nu ne jucam cu tine. Era clar ca mai mult de 7, 8 nu aveau si fetita cealalta a plecat mahnita. E tare greu uneori sa explici astfel de lucruri dar se vor intampla mult mai multe!