attachmentparenting.ro/forum

Salutare, fetelor! Ma tot gandesc in ultima vreme la un lucru si va cer si voua parerea: fiu-meu ( Gabi ) are acum 1 an si 5 luni si a fost dintotdeauna foarte atasat de ta'su. Sotul s-a implicat foarte mult in cresterea copilului, inca de la nastere, iar acum, desi serviciul ii mananca toata bruma de energie, seara e moment de veselie in familie.

S-a intamplat acum vreo 2 luni sa-l intrebam pe Gabi:
- Il iubesti pe tati?
- DA!
- O iubesti pe mama?
- ...tacere.
Am repetat intrebarea de mai multe ori, de fiecare data raspunsurile au fost aceleasi... DA! si tacere sau zambete buclucase.
Ne manifestam afectiunea in familie, amandoi i-am spus si-i spunem copilului ca-l iubim...ne spunem si noi intre noi...

Nu am vrut sa-l stresam zilnic cu intrebari de genul, a trecut ceva vreme si m-am gandit sa-l intreb iar. Aceleasi raspunsuri. Si parca ma framanta un pic...
E crescut cu drag, cu implicare, cu libertate, cu toane uneori si voci mai ridicate, cu cerut scuze si consultat... ne straduim mereu sa corectam la noi felul in care am fost crescuti.

Ce stie el, copilul?

Eu nu intreb niciodata. Dupa mine iubirea nu se cere, ci se ofera.
Iar la un an si jumatate, cu atat mai mult.

Ma rog, e strict parerea mea. E ca si cum l-as intreba pe sot daca i-e sete. Doar asa sa stiu...

Cea mare a fost intrebata la un moment dat din exterior (era mai maricica, tin minte ca am evitat pe cat posibil intrebarile acestea - ma refer la intrebari venite din partea cunoscutilor, ca noi cum ziceam, nu le-am pus): "Pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?" S-a oprit, s-a uitat ciudat la tanti respectiva si a zis: "Pe amandoi!". Dar era mai mare, prin jur de 3 ani. Acu ne spun amandoua, din proprie initiativa atunci cand simt ele. Iar eu la fel, le spun cand chiar simt nevoia s-o spun. Si nu e valabil numai la fete, la fel e si cu sotul. In mod sigur e mai venit din inima decat raspunsul la intrebari... fortate... mi se par mie

Poate ca ce simte el pentru tine e mai mult decat poate exprima printr-un simplu raspuns afirmativ

Am evitat si eu intrebarile astea. Cred ca, la varste mici, chiar ii incurca. I-am spus de nenumarate ori ca-l iubesc si mi-am manifestat sincer afectiunea. Abia acum, dupa 4 ani a inceput s-o intoarca in mod constient, sa ma alinte cu cuvinte precise. Si e asa fain cand vine si ma strange in brate si-mi zice "Mami, te iubesc!"

Eu nu stiu cand a inceput sa spuna, in mod cert nu la 1 an jumate. Pot aproxima CA dupa 2 in orice caz, iar acum, la 3 ani, ne face declaratii zilnice, unele mai dragastoase ca altele.

Intrebarea "desteapta" Pe cine iubesti tu a primit-o si ea, dar a raspuns fara sa ezite pe amandoi...

La un an jumatate imi dadea pupici, dar declaratii nu-mi facea, nici intrebari nu-i puneam, ma bucuram de faptul ca raspunde cu drag afectiunii

Nici mie nu-mi place si nu mi-a placut niciodata intrebarea: "Pe cine iubesti mai mult", iar faza pe care am povestit-o mai sus, intr-un moment de manifestare a afectiunii, strans tare in brate, pupacit, vorbit dragastos, parca a curs firesc intrebarea. Multumesc de raspunsuri!

Da' dacă era invers (să-și declare iubirea pentru tine și să lase-n aer declarația pentru ta-su) te mai frământai acuma?

Oricum, cu sau fără declarații, cel mai probabil că copilul își dezvoltă afecțiunea pentru amândoi. În același timp e și posibil să prefere compania unuia din voi mai mult decât a celuilalt (și, cred eu fără să fi cugetat prea mult la acest aspect, preferințele astea-mi par că merg adesea pe linii de gen; i.e. fetițele cu mamele, băieții cu tații).

Mie nu mi se pare a fi motiv de frământare -- o să se maturizeze și o dată cu asta va învăța să-și manifeste sentimentele mai ușor și mai în conformitate cu atașamentele pe care le are față de cei din jur.





Că-i distracție când vine tata acas', deci ce motiv să aibă pentru a nu-i place de el în mod evident?

Da' dacă era invers (să-și declare iubirea pentru tine și să lase-n aer declarația pentru ta-su) te mai frământai acuma?

Probabil ca ma framantam mai putin. Eu, stand mereu cu copilul, mai si gresesc, ma mai enervez, mai ridic vocea, mai interzic...ma gandeam ca si din cauza asta raspunde fiu-meu cum raspunde.



Ce stie el, copilul?[/quote]

Că-i distracție când vine tata acas', deci ce motiv să aibă pentru a nu-i place de el în mod evident? [/quote]


Da, asa e, sotul e mult mai degajat in anumite situatii si apoi, clar, vine cu jocuri noi, cu idei noi, mult mai pe placul copilului.
Oricum, copilul imita tot ce vede la ta'su si asa am presupus si eu, l-a ales ca exemplu de urmat.

Deci nu-i rămâne omului decât să fie frumos, inteligent și devreme acasă -- al'fel ce exemplu de urmat dă?

consider ca-s aiurea astfel de intrebari, si facute unui copil si unui adult
obliga la un raspuns, obliga sa iesi din ale tale stari interioare
oricum facute unui copil de un an jumate nu pot sa fie luate decat in joaca, ghidus cum de altfel si copilul a raspuns, fara mari declaratii
astea se nasc spontan, cand copilul simte ca tre sa-si exprime iubirea
eu le declar iubirea, dar nu le pun intrebari daca ma iubesc au ba, ca cei mai imi mai spun cand si cand, da, ma multumeste, ma incanta
atat
cu cel mic n-am treaba, normal ca ma iubeste, pe cine sa iubeasca daca nu pe mine furnizoare de cure constante?
din asta se naste iubirea, din imblanzirea animalului, vezi micul print cu vulpea
restul sunt satisfaceri de orgoliu, asa le vad eu...
le am si eu, recunosc, cand il vad ca o ia la pas decis sa plece sa exploreze lumea imi spun ca mi-am facut bine treaba cu toate ca-mi inghit si-o injuratura ca iarasi tre sa pescuiesc feciorul din strada

nu esti putin nesigura pe tine si ai nevoie de confirmari ca esti o mama buna?

Multumesc, Amoga! Sotul inca e 3 in 1!

Andreina, nu obisnuim si nici nu-mi plac intrebari care masoara iubirea. A curs firesc, neasteptat si da, voiam parca o confirmare a faptului ca sunt o mama buna, ca dupa fiecare greseala si cerut scuze, suntem iar ca la inceput. Cred ca fiecare mama stie ca are o relatie speciala cu copilul ei. Eu inca de cand eram insarcinata am simtit asta, comunicam atunci si comunicam si acum foarte bine. Da, m-a surprins cand am fost in parc si mi-a dat pentru prima oara drumul la mana ca sa cerceteze el singur lumea, sau momentele in care se opune dragalitului, incerc sa-i respect limitele, dar m-a pus pe ganduri raspunsul lui clar: il iubeste pe tata, de fiecare data. Venim amandoi de acasa cu multe ASA NU! si ma stradui sa depasesc si sa corectez tot ce am vazut in zeci de ani si ma trezesc uneori gresind...si nu-mi iert greselile si mi-e ciuda cand le mai si repet... De aici si nesiguranta. Sotul e mult mai detasat. Greseste, isi cere scuze in mod tacut, cu sufletul, continua. Nu si le contorizeaza. Eu nu le uit pentru ca nu vreau sa repet ce am trait acasa, dar cred ca tocmai indarjirea asta ma face sa-mi vad greselile mai mari decat sunt de fapt.


Am citit acum capilotulul cu imblanzirea vulpii. Ce frumos!

de azi ...
taica-su :' daddy loves mummy' [ca-l mai pocneste si pe asta iubirea asa.... ]
bubu :' bubu loves MAMALIGAAAAAAA'.... de 3 zile numa asta haleste...
io acu ce sa mai zic? cu taica-su mai concurez io da' chiar cu mamaliga .....

Esti norocoasa, Soricel!
Matei imi declara solemn: Pe tine si pe puța mea va iubesc cel mai mult!

Bubu si Matei

pe cine iubesti mai mult: pe tati sau pe mami mi-a incoltit in cap cand eram mica urmatoarea - soptita diavoleste bunica-mii : nu-i asa ca pe mine ma iubesti mai mult decat pe N? (frate-miu)

noua ni se spune continuu ca suntem iubiti, dar asta numai fiindca si eu si barbatu l-am zapacit cu declaratii de dragoste. Cred ca nu e zi sa nu-i spun sincer ca sunt moarta de dragul lui si ca-l iubesc si pe el si pe fra-su de nu mai pot.
Ma simt confirmata si iubita doar prin simplul fapt ca ma vad ascultata si inteleasa. N-am nevoie de declaratii desi, repet, vin cu duiumul.
Oricum, adevarata iubire vine atunci cand nu sunt ascultata si nu sunt inteleasa, sunt ignorata si flituita, dar cumva, reusim sa ne regasim, sa ne revenim. Abia atunci ai masura adevaratei iubiri.