Buna seara,
Pana acum am fost un membru pasiv al forumului, mi-am facut ucenicia citind si conspectand si invatand de la cei patiti. Acum e randul meu sa imi pun intrebari si sa va cer ajutorul.
Am un baietel de un an, Vladut si o fetita de trei saptamani, Mara. Sunt nascuti amandoi pe 20 aprilie in ani consecutivi. Nu ma intrebati cum ne-a iesit smecheria asta, dar s-a intamplat
Fiind insarcinata si avand probleme cu spatele si nici un ajutor prin preajma, in afara sotului care e zi lumina la serviciu, am hotarat ca e mai bine pentru Vlad sa stea la bunici, parintii mei din Ploiesti (noi stam in Constanta)la inceput alaturi de mine, apoi pe masura ce sarcina avansa si trebuia sa ma prezint la controale, il vedeam la doua-trei saptamani. A fost foarte dureros sa stau departe de el, sa-l vad cum creste si face lucruri noi in lipsa mea. Chiar daca nu aveam voie sa-l ridic, sau sa stau aplecata, nu puteam rezista sa nu il duc de manute, sa faca primii pasi. Ai mei au mare grija de el, chiar daca nu aplica tot ce as face eu daca as fi stat nonstop cu el, dar in mare, a fost ok. A venit si momentul nasterii Marei, iar ei au venit la Constanta sa petrecem pastele si sa fie langa mine cand nasc, plus aniversarea de un an a puiului nostru.
Ce incerc sa va explic este ca in ultimele saptamani s-au intamplat foarte multe schimbari in viata relativ stabila a lui Vlad. Mutatul la Constanta, acceptarea noastra – a mea si a sotului- din nou ca figuri principale in viata lui, aparitia Marei si inevitabila gelozie fraternala, plecarea bunicilor inapoi la Ploiesti, aparitia si acceptarea bonei care ne va ajuta de acum inainte, neasteptata mutare provizorie din nou la Ploiesti cu mine si Mara pentru ca sotul meu sa poata muta tot calabalacul din apartament in casa nou construita, reaparitia bunicilor ca “primary caregivers”, lipsa lui tati de care a fost de nedespartit cat a stat in Constanta si care a dormit cu el noaptea.
El e de obicei vesel si contagios de haios, ii place sa fie centrul atentiei, sa nu cumva sa fie ignorat, isi pierde rabdarea repede si e foarte curios, mereu in expansiune. De vreo doua –trei zile urla din nimic face tantrums – eu credeam ca se numeste “terrible twos” nu “terrible one”si parca nu e el insusi. Azi noapte a plans cu spume o ora si bunica-sa nu mai stia ce sa-I faca. L-am luat eu in brate, desi ma respingea si se zbatea, l-am dus in sufragerie unde era aproape intuneric si i-am cantat cantecelele lui de noapte buna de cand era mic, mic si treptat in cam jumatate de ora s-a linistit si adormit. Sa fie suprastimulat? Mama, obosita si stresata la maxim, imi zice ca “are doar ambitii”, dar am incercat sa-I spun ca ceva-ceva are el, ori e foarte obosit si nu se poate relaxa, ori apar ceva dintisori noi, ori pur si simplu au fost prea multe schimbari emotionale si informatii noi de procesat. El nu poate inca vorbi si e frustrat ca nu poate comunica ce il deranjeaza. Alt moment cand il apuca crizele: cand I se termina mancarica din bol, desi e arhisuficient ptr el si pana acum nu reactiona cand I se spunea ca e “gata”, cand I se interzice ceva ( sa stea in fata Tvului sau sa bata cu palmele in geamul vitrinei), sau pur si simplu fara un motiv anume, maraie asa, fara sa stie ce vrea si nu vrea nimic din ce ii propunem ( nici calare, nici pe jos, cum s-ar spune). Apartamentul alor mei nu e cel mai child-friendly si are numai anumite zone unde poate evolua fara riscuri, asa ca inevitabil cantam pe trei voci aria lui “NU! Nu ai voie acolo! Nu pune mana acolo!” care pana si pe mine ma deranjeaza si imi dau seama ca pentru curiosul si exploratorul de fiu-meu este cumplit de enervant si inhibitor. Eu stau mai tot timpul cu Mara in brate pe care o alaptez, dar cand prind o secunda “libera” ii deschid usile si il iau de manuta la plimbare peste tot unde e “arie interzisa” si am observat ca asta il mai calmeaza si nu simte nevoia sa protesteze tipand si arcuindu-se pe spate. Desi suntem trei adulti, eu o am pe Mara 90 % din timp in brate, tata tocmai are o criza de hernie inghinala si nu are voie sa ridice, sa-l ia in brate pe Vladut, si mai totul cade pe biata mama care alearga peste tot, sa faca si toate ale casei , sa mearga cu el in parc, etc. Deja e o atmosfera incinsa in familie, parca toti ar vrea sa spuna ca a devenit un copil dificil, el care era raza de soare a familiei. Ma doare si as vrea sa-l ajut, s-l inteleg si sa rezonez mai mult cu el. La noapte planuiesc sa dorm cu el, desi si Mara doarme a doua jumatate a noptii tot langa mine si se trezeste daca nu sunt langa ea. Cat a dormit cu tati la Constanta, Vlad s-a trezit mult mai rar (maxim 2 ori pe noapte) si nu a baut atat de mult lapte, care desi e diluat, tot e in cantitate prea mare. Odata ajunsi in Ploiesti, cu bunicii, iar se trezeste des si bea mult lapte noaptea. Vreau sa vad cum doarme la noapte daca doarme cu mine..desi e riscul sa se trezeasca unul pe altul. In prima noapte la constanta am incercat combinatia asta si se trezea si plangea cand plangea si sora-sa. Plus ca ma doare sufletul daca il am in brate si incerc sa adorm si incepe sa miorlaie cea mica – are un tzignaaal- si trebuie sa-l las din brate sa o potolesc pe junioara . parca il tradez, asa ma simt. E prea mic sa joace rolul de “big brother”, sa inteleaga ca cea mica are alte nevoi decat el. Uofffff.
As vrea sa ma ajutati sa gasesc o modalitate sa nu mai interzicem atatea lucruri si totusi sa ramana “safe” pentru copil, sa nu mai zic atati de “nu”. Accept orice idée sa gestionez situatia. E frumos sa ai doi copii, chiar atat de mici, dar nu ai mereu solutii la toate sau poate deveni coplesitor la un moment dat.
Nu stiu daca am fost coerenta, dar pot incerca sa lamuresc cate ceva daca e nevoie. Multumesc.
FAQ
Căutare
Înregistrare 
Autentificare
chiar nu cred ca e nevoie de un televizot pornit, care sa distraga atentia adultului si sa-i dea senzatia copilului ca e mai putin important decat el...plus bruiajul continuu (daca e pornit f mult). 
(
