Am corectat articolul de pe pg 1, pe partea detraducere (adica am modificat o serie de formulari si am lamurit ce era cu rosu). Il postez aiciEmpatia din punctul de vedere al neurostiintei
(Alessandro Volta)
Cunoasterea sistemului nervos central (in particular mecanismele cu care encefalul produce efectele sale) a suferit in ultimii ani un adevarat " salt " inainte in urma capacitatilor crescute in cautare si cercetare derivate din noile tehnologii. In particular Tomografia cu emisie de pozitroni (PET), Rezonanta Magnetica Functionala (fMRI) , Stimularea Magnetica Transcrcanica (TMS) si Magnetoencefalografia (MEG), au permis sa se studieze in profunzime functionarea neuronilor singuri si a grupurilor formate de acestia. Cercetarile experimentale pot astazi verifica propriile ipoteze studiind pe viu, in mod neinvaziv, fie animale (in general sobolani si maimute) fie oameni (indivizi sanatosi sau "cazuri clinice", patologice).
In trecut cercetarea avea ca domeniu de studiu anatomia creierului si succesiv fiziologia sistemului nervos fara a reusi (din lipsa tehnologiei) sa defineasca mecanismele care formeaza comportamentul, gandul si emotiile. Pana acum cativa ani se studiau doar efectele controlului neuromuscular care produce miscarea; astazi este posibil sa se inteleaga ce anume determina o actiune, scopul si motivatia.
Numeroase observatii, obtinute de la ramuri de stiinta diferite de cea medicobiologica , cum ar fi psihologia, psihoanaliza, pedagogia si sociologia, au inceput sa gaseasca confirmari in cercetarea experimentala din ultimii ani. Studiul sistemului nervos central a dezvoltat in asa masura propriul teren de cercetare incat este posibil a incorpora diverse discipline si a da origine a unei noi ramuri de stiinta care se numeste Neurostiinta.
Acum multe grupuri de cercetatori aduna o mare cantitate de date care deriva de la numeroase modele experimentale; unii neurosavanti importanti cum ar fi Antonio Damasio din Iowa City si Giacomo Rizzolatti din Parma, incearca sa divulge noile descoperiri cu intentia de a-i face participanti si pe cei care nu sunt implicati la aceste lucrari. In afara neurocercetatorilor pe care ii putem numi "puri", exista neuropsihanalisti si psihoterapeuti, ca Allan Schore, care incearca sa uneasca cunostintele neurobiologiei , ale neurologiei comportamentale, ale neuropsihologiei si ale neuropsihanalizei, incluzand si cercetarile asupra dezvoltarii ale unor psihologi evolutivi cum ar fi Daniel Stern si Bertrand Cramer. In ultimii ani au fost mai bine definite de asemenea raporturile complexe care leaga activitatea cerebrala de sistemul imunitar si de sistemul endocrin, justficand astfel pe deplin multe suferinte psihomatice.
Pentru a simplifica marea complexitate a acestei materii si pentru a concentra atentia asupra principalelor descoperiri (sau cel putin spre cele despre care studiile apar mai " definitive ") putem analiza doua argumente dinstincte :
A. Neuronii oglinda
B. Actiunea emisferei cerebrale drepte
Neuronii oglinda sunt un grup de celule localizate in o zona precisa a creierului (zona frontal-parientala) care poseda capacitatea de a dirija o actiune dar in acelasi timp si de a " gandi " un act potential; acesti neuroni (in stansa legatura cu alte grupuri de celule nervoase) sunt capabili nu doar de a reactiona la un simplu stimul dar si de "a intelege" sensul acelui stimul. Aceasta descoperire conduce la concluzia ca diversele arii cerebrale nu sunt, cum se credea, subdivize pentru a efectua in mod distinct roluri executive si roluri de control, ci actiunea si perceptiia constituie in final o singura functie.
Neuronii oglinda au fost descoperiti acum mai bine de 10 ani, dar doar in ultimii ani s-a definit in detaliu functionarea lor si deci si marea lor importanta pentru cunoasterea comportamentului uman. Acesti neuroni au demonstrat ca se pot activa fie pentru a indeplini o anumita actiune fie in urma observarii unei actiuni similare efectuata de un alt individ. Scrie Rizzolatti ("Stiu ceea ce faci", Editura Raffaello Cortina, 2006): activarea neuronilor oglinda poate genera o reprezentare motorie interna (act potential) din actul observat, de care ar depinde posibilitatea invatarii prin imitatie.
Inca inainte de a imita aceste celule poseda capacitatea de a recunoaste si intelege sensul actelor observate. Practic rezulta ca aceeasi intelegere care regleaza executia actiunilor noastre permite intelegerea actiunilor altcuiva. Pentru a intelege semnificatia si intentia actiunilor altuia e suficient ca cel care observa sa fie constient de propriile actiuni (sa aiba asadar acele actiuni in propriul patrimoniu motor). Mare parte din cercetari s-au efectuat folosind modele experimentale care exploatau executarea de actiuni avand legatura cu controlul vazului, dar acelasi model era potrivit si pentru alte campuri senzoriale, de exemplu cel al stimulilor sonori (ascult un sunet, il inteleg si il reproduc).
In comparatie cu cercetarile facute pe maimute, la om sistemul de neuroni oglinda a rezultat mult mai extins si complex. La specia noastra aceste celule s-au demonstrat capabile de a codifica atat scopul actului observat cat si aspectele temporale care compun fiecare miscare; de asemenea s-au dovedit capabile sa raspunda la actiuni mimate. Orice forma de invatare care vine prin imitatie are nevoie de participarea altor zone din scoarta cerebrala iar sistemul de control a acestui proces e activat de sistemul neuronilor oglinda care poate actiona punand in functiune un control dublu pentru a facilita sau inhiba (de exemplu nounascutii care au o puternica predilectie pentru imitatie, ar poseda un sistem de control inhibatoriu foarte slab fiind inca imatur). Emotiile par capabile de a "conditiona" actiunea de control facilitare-inhibitie in baza unui specific context.
Scrie de asemenea Rizzolatti: "neuronii oglinda si selectarea raspunsurilor lor determina un spatiu de actiune condiviz, in cadrul caruia orice act si orice lant de actiuni ale noastre sau ale altora, sunt imediat inscrise si intelese, fara ca aceasta sa necesite o actiune de cunoastere explicita sau intentionata. Perceptia si executia au, prin urmare, o "schema reprezentationala comuna".
E foarte probabil ca in sistemul neuronilor oglinda in cursul evolutiei sa-si fi gasit originea substratul neuronal necesar aparitiei primei forme de comunicare intre indivizi care a dus in final la dezvoltarea limbajului. In particular originile limbajului ar trebui cautate, inca dinaintea formelor de exprimare vocala, in evolutia unui sistem de comunicare intentional realizat prin gesturi: inaintea gurii ar fi fost mana care "vorbea" si modul de a invata ar fi fost imitatia controlata de neuroni oglinda specifici denumiti ecou.
Experimentele cele mai fascinante implica substratul anatomic-functional al empatiei (capacitatea de a intelege starea emotionala a celuilalt, de a percepe ceea ce percepe celalalt). Experiente recente arata ca observarea chipului cuiva exprimand o emotie stimuleaza in observator aceiasi centri cerebrali care se activa cand el insusi simte aceleasi emotii. Centrul neuronal responsabil de aceasta functie oglinda ar fi insula, o zona a creierului unde este reprezentata starea interna a corpului si unde are loc integrarea viscero-motorie (a carei activare transforma impulsul senzorial in reactie viscerala ).
Trebuie luat in considerare ca desi fiecare este capabil de a simti durerea altuia, implicarea empatica la aceasta durere difera de la un individ la altul.
Concluzioneaza Rizzolatti: "mecanismul neuronilor oglinda reprezinta pe planul neural acelea modalitate de intelegere care, inaintea formarii oricarui concept si cuvant, formeaza experienta noastra referitoare la ceilalti (...) si reteaua relatiilor noastre individuale si sociale". A observat Vilayanur Ramachandran: "Neuronii oglinda vor insemna pentru psihologie ceea ce ADN-ul a insemnat pentru biologie".
In ceea ce priveste dominarea emisferelor, numeroase cercetari au condus la concluzia ca creierul nostru poseda doua etape de maturizare distincte in timpul carora predomina una dintre cele doua emisfere, dreapta sau stanga. Inteligenta noastra de adulti este predominant logico-matematica si avanseaza prin procese deductive bazate fundamental pe capacitatea de abstractie care se dezvolta dupa primii doi ani de viata si al carei control este localizat in emisfera stanga a creierului.
Cand copilul reuseste sa inteleaga ca mingea nu este doar un obiect rotund si colorat pe care-l tine in mana, ci este si imaginea mintala (ideea) pe care reuseste sa o vada cu gandul, incepe pentru specia noastra un proces foarte important a carui evolutie ulterioara este reprezentata de dezvoltarea limbajului (scris si vorbit). La un anumit moment in dezvoltarea sa copilul incepe sa stapineasca si folosirea simbolului acelui cuvant —"minge"- capabil de a evoca si repreyenta obiectul concret. La acest nivel de dezvoltare mentala incepe un mod de a gandi care foloseste cuvinte si concepte si din acest moment memoria sa va folosi ca si cod cuvantul. Probabil e acesta motivul pentru care sunt blocate amintirile despre ceea ce a trait si simtit in primi doi ani de viata.
In realitate, amintirile din primi doi ani (inclusiv cele din viata prenatala si momentul nasterii) raman in creierul nostru, dar sunt stocate cu un cod care nu foloseste cuvintele sau conceptele abstracte. Inainte de dezvoltarea limbajului copilul gandeste prin emotii si sentimente si memoria este definita de tip "evocativ"; copilul, asadar "regaseste" perceptiile si emotiile deja traite. Si fatul, demonstrand fenomene de "obisnuinta" arata ca este capabil de a se adapta si de a aduna experienta prin intermediul stimulilor si senzatiilor din mediul uterin.
In acest prim moment din viata partea de creier dominanta, in locul celei stangi, s-a dovedit a fi cea dreapta, asa numita emisfera "fara vorbe" unde sunt elaborate emotiile si perceptiile senzoriale. La aceasta varsta posedam gandire emotionala si relatia cu mediul (obiecte si persoane) se construieste prin intermediul corpului si a simturilor. Sensibilitatea si capacitatea empatica regleaza comunicarea cu persoanele care ne ingrijesc, fornind o prima elaborare a realitatii (o idee despre lume si existenta).
Conform cercetarilor si teoriei lui Allan Schore mediul in care copilul traieste in primul an de viata, mediat de persoana care are grija de el in mod curent, influenteaza si orienteaza dezvoltarea si evolutia structurilor sale cerebrale, determinand capacitatea sa viitoare de a-si autoregla emotiile, de a face fata stresului si de a modula relatiile cu ceilalti. Exista dovezi care arata suprematia functiilor asupra stucturii, in sensul ca structura morfologica se dezvolta in urma unui stimul functional primar si nu invers.
Emisfera dreapta s-a dovedit capabila de a controla limbajul non verbal (care cuprinde expresiile fetei, tonurile vocii si gesturile) dominand si perceptiile muzicale, olfactive si tactile; ar avea de asemenea o legatura speciala cu Sistemul Nervos Autonom si deci cu functiile corpului asa zise involuntare.
Din fericire in perioada succesiva a vietii activitatea emisferei drepte, emotiva si senzoriala, nu este stearsa, ci doar acompaniata (si in parte "sufocata") de exuberanta si logoreea emisferei stangi (trebuie luat in considerare faptul ca cele doua emisfere sunt strins legate si interconectate prin structuri specifice responsabile de acesta functie de integrare). Este sugestiv sa reflectam cum este posibil, in situatii particulare, ca creierul nostru "emotiv" sa reuseasca sa preia fraiele controlului nostru pentru a activa comportamente creative sau pentru a da nastere unor sarcini de "mare sensibilitate". Unul dintre aceste momente ale vietii se realizeaza cu siguranta la nasterea unui copil sau cand esti pus in situatia de a oferi confort si a ingriji o persoana care este pe moarte; aceste situati sunt de fapt putin compatibile cu o ocupatie sau un stil de viata care necesita calcul si control (mama si tatal manager, pentru un timp, sau vor fi parinti modesti sau manageri inadecvati).
Si in timpul creatiei artistice, sau cand este necesar sa triumfe intuitia si sensibilitatea asupra calculului si a oportunitatii, este tot emisfera dreapta cea care predomina (poate de aceea rareori politica si economia reusesc sa serveasca omul si nevoile sale cele mai profunde). Se spune ca artist este cel care reuseste sa vada dincolo de lucruri ("nu se vede decat cu inima, esentialul nu este vizibil ochilor"), in realitate artistul vede cu alti ochi, vede cu partea de creier copilareasca si primordiala, aceea care da culoare mirosurilor si o forma fizica emotiilor. Poetul este probabil artistul prin excelenta pentru ca foloseste cuvintele, un simbol abstract si conceptual, utilizand in maniera improprie si originala (in sensul literar al termenului), transformand (sau subliniind) un cod care exista pentru a servi logicii intr-un cod in slujba emotiilor.
Nici meditatia, inaltarea nici rugaciunea nu au nevoie de logica sau de conceptii sau de cuvinte (si de multe ori crezi ca te rogi,cand de fapt te gandesti doar la Dumnezeu; in aceste situatii este necesar sa se elibereze partea cea mai sensibila si ancestrala a mintii noastre, aceea care a existat inaintea limbajului, cand (chiar fara a sti) "simteam" ca suntem tinuti in brate, protejati, hraniti si iubiti (probabil, fara a fi nevoie de cunoastere, cine se roaga cu partea sensibila a creierului simte ca este tinut in brate de Dumnezeu).
Acesta parte a mintii noastre acompaniaza viata noastra, relatia cu ceilalti cand trebuie sa sustinem si sa consolidam comunicarea folosind corpul, gesturile si mimica fetei; cand nu mai avem cuvinte pentru a ne exprima, ajungem sa folosim tacerea si lasam prezenta si ochii nostri sa "vorbeasca". Privirea este considerata oglinda sufletului, in realitate ochii au aceleasi derivatii embrionale cu creierul si deci sunt in legatura directa cu ceea ce mintea traieste; si pielea ca si ochii are originea in sistemul nervos si din aceasta cauza contactul fizic este capabil de comunicari profunde.
Neurostiinta este abia la inceput cu dezvaluirea comorilor continute de mintea noastra si cu explicarea originii comportamentelor noastre complexe si evoluate. Probabil viitorul ne rezerva mari surprize, dar putem deja de acum conta pe doi piloni: pe siguranta ca identitatea noastra este definita de relatia cu similii nostri si pe descoperirea ca comportamentele noastre sunt strins legate cu primele experiente ale existentei noastre.
http://www.vocidibimbi.it/Mondobimbo/Ap ... cienze.htmedit: tradus, corectat de anka si madimith
FAQ
Căutare
Înregistrare 
Autentificare
Sa nu mai spun ca momentan inca nici site-ul nu e din nou pe picioare, si inca nu-s convinsa ca ramanem la providerul asta, sa il vad cum se comporta dupa sarbatori. 