Asta-mi place:
Citat:
Andreina
Ceea ce-mi pare periculos e ideea ca plansul poate sa fie un scop in sine, plansul in realitate fiind semnal menit sa atraga atentia adultului. Plansul comunica: "Uita-ma, am nevoie sa te ingrijesti de mine!" Iar a te pune in contact cu copilul fie si cu sanul nu inseamna a acoperi plansul copilului cu acesta, ci inseamna a incerca sa intelegi ce se intampla celui care e langa noi, suferind.
si asta
Citat:
"ei, mama, io te chem, tu esti acolo pentru mine!?"
cu cat e DA-ul mai mare, mai decis exprimat cu atat pruncii cresc mai sanatosi mintali, robusti interior.
(Si asta)
Citat:
http://www.normalfed.com/Continuing/hungry.html
Legat de primul citat, am dat cu boii de gard intr-una din zilele trecute: Vlad se trezeste morocanos, jeleste asa de drag....da, plansul ii e drag lui, ii e drag ca e datator de tzatza, ii e drag ca e datator de brate, ii e drag ca e datator de zambetul meu care se duce in zambetul lui si ulterioarele maimutareli ale amandoura.... Plansul e viata lui
Ma intind langa el si dau sa il mangai, imi da mana deoparte. Mai incerc sa il iubesc si nu ma vrea. Ma hotarasc dupa cateva minute si ii spun ca il las sa se trezeasca, sa se linisteasca si apoi vedem ce lucruri interesante gasim de facut. "Ma duc sa termin de intins rufele si vin". Il aud ca incepe sa planga tare si ma hotarasc sa mai stau 2 minute langa sforile de rufe, sa termin treaba inceputa, putin ofticata fiind ca oricum nu am ce sa fac langa el... Dupa ce am revenit la patul lui, am vazut ca nu era jelitul cu care se sculase, ci plansese chiar cu ciuda... L-am linistit in brate si, la vreo doua ore am aflat, ca e suparat ca "am plecat la rufe". M-am simtit nasol rau, avea nevoie de mine, iar eu n-am stiut.
Acum, a propos de lasatul sa planga (nu am citit cartea Alethei), si vorbind de copil mare, nu bebelus, s-a intamplat sa nu mai pot de nervi si sa-i negociez, in nici un caz conditionez plansul. Adica ceva de genul "hai sa ne oprim din plans ca io nu mai pot, putem face altceva in loc de asta, hai sa iesim la plimbare, sau sa mancam, sau orice altceva, ca plansul asta pe tine te oboseste si pe mine ma turbeaza".
Dar, in general, incerc sa aflu ce il supara, cum pot sa-l ajut...
De asta mor de adultii cu "ce urat esti cand plangi" si alte replici de genul. N-am auzit un singur adult, altul decat parinte ap, sa intrebe copilul : cu ce pot sa te ajut? De ce esti suparat, hai sa imi povestesti...